Localizare pe harta

Raportul Strategic de Monitorizare a PDR Centru 2014-2020

Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020 a fost elaborat în cursul anilor 2013-2014 de către ADR Centru, printr-o strânsă cooperare cu structurile parteneriale regionale și asumat de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru prin Hotărârea nr. 12 din 15 iulie 2014.
Ca parte a mecanismului de monitorizare a PDR Centru, pe parcursul perioadei de implementare s-a prevăzut elaborarea a 3 rapoarte strategice de monitorizare ce vor evidenția progresele obținute în procesul de implementare a PDR Centru 2014-2020. Documentul de față, primul dintre rapoartele strategice prevăzute a se realiza până în anul 2023, este structurat în trei secțiuni. Prima secțiune prezintă evoluțiile la nivel regional în perioada 2013-2017 prin prisma principalilor indicatori economici și sociali, partea a doua a raportului arată rezultatele principale ale implementării planului evidențiate prin valorile înregistrate în perioada 2013-2017 la nivelul celor 79 indicatori de monitorizare aferenți domeniilor strategice, iar secțiunea finală prezintă situația actuală a portofoliului regional de proiecte care se constituie ca anexă a PDR Centru 2014-2020.