Localizare pe harta

Agricultura si dezvoltare rurala in Regiunea Centru

Spatiul rural ocupa aproape 83% din teritoriul Regiunii Centru si ofera rezidenta pentru 40% locuitorii regiunii. Teritoriul rural cuprinde marea majoritate a terenurilor agricole din regiune precum si a celor ocupate de paduri, contribuind semnificativ la prezervarea unui mediu inconjurator sanatos si la mentinerea echilibrelor ecosistemului la nivel regional. In ultimele decenii, lumea rurala a suferit schimbari majore.

Studiul de fata incearca sa realizeze o radiografie a spatiului rural al Regiunii Centru, prin investigarea diferitelor domenii relevante. In capitolele lucrarii sunt analizate domenii precum teritoriul, tipologia asezarilor rurale, echiparea teritoriului, demografia, piata muncii, economia, cu un accent pus pe situatia agriculturii, turismul rural, dezvoltarea comunitara etc.

A fost analizat un numar mare de date statistice din domeniile mentionate mai sus si a fost realizat un set de harti tematice ce permit vizualizarea teritoriala a informatiilor cheie privind spatiul rural al Regiunii Centru.

Nu in ultimul rand, au fost trecute in revista viziunea europeana de dezvoltare a zonelor rurale, cadrul national si politicile nationale ce vizeaza agricultura si spatiul rural, precum si directiile conturate in Strategia de Dezvoltare a Regiunii Centru in perioada 2007-2013.