Localizare pe harta

BISNet Transylvania in Regiunea Centru

Rezultatele anului 2011

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, partener al retelei internationale Enterprise Europe Network, deruleaza inca din anul 2008 proiectul BISNet Transylvania, avand ca principal obiectiv sprijinirea Intreprinderilor Mici si Mijlocii din regiunile Centru si Nord-Vest.

Enterprise Europe Network, este cea mai importanta retea din Europa destinata sectorului IMM, reunind peste 500 de organizatii si puncte de contact de pe intreg teritoriul Europei. Reteaua a fost lansata de Comisia Europeana la inceputul anului 2008 pentru a oferi antreprenorilor europeni servicii gratuite de informare si consultanta. In cei aproape 4 ani de activitate Enterprise Europe Network a reusit sa aduca impreuna cei mai importanti actori ai comunitatii de sprijinire a intreprinderilor din Europa, construind un serviciu unic de asistenta, destinat cu precadere intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), in vederea dezvoltarii pe deplin a potentialului si a capacitatii de inovare a acestora.

Agentia pentru Dezvoltare Regionala „Centru” a devenit membra Enterprise Europe Network, prin intermediul proiectului „BISNet Transylvania - Retea de Sprijin in Afaceri si Inovare pentru IMM-urile din Transilvania” dezvoltat in parteneriat cu alte 6 organizatii din Regiunea Centru si Nord-Vest.

 

Aflandu-ne la final de an si la ultima editie a Newsletter-ului INFO BISNET din anul 2011 dorim sa supunem atentiei dumneavoastra rezultatele pe care am reusit sa le atingem in eforturile noastre de sprijinire a sectorului IMM din Regiunea Centru.

 

Activitatile derulate de ADR Centru, ca si partener al proiectului BISNet Transylvania, in anul 2011, au constat in:

  • oferirea de informatii si feedback pe teme cu caracter european;
  • intermedierea contactelor dintre firme din regiunea Centru si firme din alte regiuni ale Europei in cautare de parteneri si colaboratori;
  • organizarea la nivelul Regiunii Centru a 6 seminarii, in cadrul carora a fost promovata activitatea Enterprise Europe Network, serviciile gratuite oferite sectorului IMM in cadrul proiectului BISNet Transylvania precum si oportunitatile existente pentru dezvoltarea activitatii si stabilirea unor parteneriate de afaceri cu antreprenori din Europa;
  • reprezentarea a 8 firme din regiunea Centru la Evenimentul international de matchmaking Hoventa 2011, organizat la Budapesta – Ungaria in data de 13 Octombrie 2011;
  • organizarea in luna octombrie a unei Misiuni Economice in Regiunea Centru la care au participat companii din Landul Brandenburg - Germania. Scopul misiunii economice a fost facilitarea stabilirii de intalniri de afaceri intre firmele romanesti si cele germane, incurajandu-se astfel cooperarea activa cu mediul de afaceri german;
  • initierea a doua noi buletine informative destinate intreprinderilor din Regiunea Centru: Newsletter-ul „EuroFinantari”, care cuprinde o descriere detaliata a programelor de finantare active in luna in curs si Buletinul InfoWatch prin care se ofera informatii de actualitate pe diferite domenii de activitate;
 

Tot ca un rezultat al activitatii ADR Centru in anul 2011, Newsletter-ul INFO BISNET a ajuns la cea de a 34-a editie si a 12-a din anul 2011. Va multumim pentru fidelitatea dumneavoastra in ceea ce priveste abonarea la acest buletin informativ si va invitam sa urmariti si in anul 2012 editiile online INFO BISNET.

 
Pentru mai multe informatii despre proiect si activitatile sale, expertii ADR Centru pot fi contactati: prin email la adresa office@adrcentru.ro, telefonic la numarul: 0258 818 616, sau direct la sediul ADR Centru.