Localizare pe harta

De la idee la plan de afaceri: cursuri gratuite pentru tineri antreprenori

Perioada desfasurare: 4 – 19 decembrie 2012

Proiectul “Promovarea Antreprenoriatului in Domeniul Industriilor Creative” continua seria de cursuri gratuite dedicate viitorilor antreprenori in industrii creative. Cum poate ajunge o idee plan de afaceri si care sunt solutiile la obstacolele cele mai temute? Tinerii care se vor inscrie la sesiunile lunii decembrie vor pleca acasa cu un numar mare de raspunsuri grupate pe capitolele unui business plan: descrierea sectorului, a statutului de antreprenor, planul de marketing, strategia de comunicare, strategia de vanzari, strategia financiara, aspecte legale si de capital uman sau managementul riscului. Caietele cursantilor se vor transforma, cu ajutorul trainerilor, pe parcursul a 3 zile, in primele lor planuri de afaceri.

Accesul la curs se face prin completarea formularului de inscriere ce poate fi gasit AICI. Formularul cuprinde rubricile pe baza carora se va face selectia participantilor, luand in calcul in principal dorinta lor de a dezvolta o afacere in sectorul creativ, dar si alte criterii. Inscrierile se incheie cu trei zile inainte de debutul fiecareia dintre cele 5 sesiuni ale lunii decembrie. Doritorii pot selecta o singura sesiune, in limita locurilor. Doar cei selectati vor fi contactati telefonic de catre membrii echipei de proiect. Cursurile se vor desfasura intre 4 si 19 decembrie in 5 sesiuni.

Locurile sunt limitate la fiecare sesiune de training (maximum 25), insa cei care care nu se inscriu pentru luna decembrie isi pot exprima interesul pentru cursurile de anul viitor printr-un mesaj la adresa training@crestetalente.ro. Acestia vor fi anuntati prin email despre datele viitoarelor sesiuni de curs. Agenda detaliata a sesiunilor din decembrie poate fi consultata la adresa: www.crestetalente.ro. Cursurile sunt certificate CNFPA. La scurt timp dupa finalizarea cursului, participantii absolventi vor fi contactati de organizatori pentru a li se inmana diploma.

Proiectul “Promovarea Antreprenoriatului in Domeniul Industriilor Creative” este realizat printr-un parteneriat intre Fundatia Post-Privatizare, Asociatia ORICUM, GEA Strategy & Consulting, Centrul de Cercetare si Consultanta in Domeniul Culturii, M&C Strategy Development, Universitatea Bucuresti si Universitatea de Arte “George Enescu” din Iasi. Proiectul “Promovarea Antreprenoriatului in Domeniul Industriilor Creative” este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investeste in oameni!” Detalii suplimentre pot fi obtinute la adresa: www.crestetalente.ro