Localizare pe harta

Targul Regional de Inovare "InnoMatch"

Expo Arad International, 3 - 4 aprilie 2013

Asociatia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare si Transfer Tehnologic in parteneriat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala – Regiunea Vest (ADR Vest), Agentia de Inovare Szeged si Institutul Fraunhofer IPA organizeaza prima editie a Targului Regional de Inovare – InnoMatch, care va avea loc in perioada 3-4 aprilie 2013 la Expo Arad International.

Targul va beneficia de contributia reprezentantilor Bancii Mondiale, Comisiei Europene si Platformei pentru Specializare Inteligenta, si va oferi un cadru de intalnire si schimb de informatii pentru reprezentanti ai administratiei publice centrale si locale, mediul de afaceri, mediul universitar, organizatii de cercetare si alti actori cheie din domeniul inovarii. In plus, evenimentul va include standuri expozitionale, paneluri tematice, sesiuni de matchmaking, prezentari, demonstratii de bune practici si o ceremonie pentru premierea celor mai inovatoare solutii prezentate in cadrul expozitiei.

Domeniile vizate de Targul Regional de Inovare – InnoMatch sunt: automotive, agro-alimentar, constructii, tehnologia informatiilor si comunicatiilor, energii regenerabile, eficienta energetica dar si alte domenii in care inovarea reprezinta un punct forte.

Agentia pentru Dezvoltare Centru va fi prezenta la acest eveniment cu un stand de prezentare a serviciilor oferite IMM-urilor din Transilvania de catre consortiul BISNet Transilvania – membru al celei mai mari retele de sprijin a afacerilor din Europa – Enterprise Europe Network. De asemenea, ADR Centru va contribui la dezbaterile Panelului „Clustere”, impartasind propria viziune cu privire la rolul Clusterelor in valorificarea potentialului de inovare al companiilor.


Pentru mai multe informatii cu privire la Targu Regional de Inovare – InnoMatch ,va invitam sa vizitati pagina de internet a organizatorului ADR Vest, la adresa: http://www.regiuneavest.ro/evenimente/targ-inovare/.

Documente