Localizare pe harta

Evenimente internaţionale şi oportunităţi de colaborare în domeniul Turismului

În calitate de organizaţie membră a celei mai mari reţele de sprijin pentru afaceri şi Inovare, Enterprise Europe Network, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vă face cunoscute două dintre evenimentele internaţionale de afaceri la care puteţi beneficia de sprijinul nostru și vă invită să consultați cele mai noi propuneri de parteneriat prezentate pe platforma Enterprise Europe Network:

Evenimente internaționale

 
1. International matchmaking for tourism business at ITB 2019 organizat în cadrul Târgului Internațional ITB Berlin 2019

Perioada : 6-8 martie 2019 (Eveniment de brokerage)
Informaţii despre eveniment: ITB Berlin reprezintă unul dintre cele mai importate târguri de turism din lume! Acesta atrage peste 10.000 de expozanți din peste 150 de țări. În consecință, reprezintă un loc ideal pentru organizarea unui eveniment internațional de întâlniri bilaterale de afaceri care să reunească actorii de-a lungul întregului lanț valoric.

Evenimentul internațional de întâlniri bilaterale de afaceri se află la cea de-a patra ediție și este organizat de reprezentanța Enterprise Europe Network Berlin-Brandenburg, în strânsă colaborare cu Clusterul de Turism Brandenburg. Printre temele de interes se regăsesc turismul SPA și turismul de sănătate, soluții digitale specifice, turismul creativ etc.

La ediția din 2018 a evenimentului au fost înregistrați 236 de participanți, din 29 de țări și au avut loc 163 de întâlniri bilaterale, dintre care 110 au avut caracter transnațional.

De ce să participați?
  • Împărtășiți ideile, problemele, perspectivele cu companii / organizații interesate
  • Realizați schimburi de experiență cu alți actori din domeniul turismului
  • Vă puteți extinde rețeaua
  • Găsiți parteneri / parteneri de afaceri
  • Creați modele de afaceri noi și inovatoare

Înregistrarea la evenimentul de brokerage este deschisă până în 4 martie 2019 și se poate face accesând link-ul: https://itb2019.b2match.io/signup
Alte informaţii utile: https://itb2019.b2match.io/home

         2. Interalpin B2B Matchmaking 2019 organizat în cadul Târgului INTERALPIN 2019
Perioada : 7 mai 2019
(B2B matchmaking)
Informaţii despre eveniment: Liderii industriei montane se întâlnesc o dată la 2 ani în inima Alpilor, la Innsbruck, la cel mai popular târg din acest domeniu, Interalpin (www.interalpin.at). În 2017, cca 23.000 de vizitatori şi 650 expozanţi din aproape 80 de ţări au participat la eveniment. În 2019, sunt aşteptate delegaţii din Rusia, Canada, Chile, China, Korea de Sud, Kazakhstan, Usbekistan, Japonia, Suedia, Franţa şi Denemarca.

Camera Economică Federală a Austriei împreună cu partenerii Enterprise Europe Network, beneficiind de oportunitatea oferită de acest târg, organizează, cu o zi înainte de deschiderea târgului, un eveniment de întâlniri bilaterale de afaceri (B2B), pentru firmele interesate.

Experţii din Austria, în industria alpină, vor prezenta produse noi, inovaţii şi know-how în turismul montan de iarnă şi de vară, companiilor şi profesioniştilor internaţionali din domeniu, în cadrul întâlnirilor individuale care se pot programa cu această ocazie.

Înregistrarea la evenimentul de brokerage se face accesând link-ul: https://interalpin2019.b2match.io
Alte informaţii utile: www.interalpin.at

Sprijin şi asistenţă - informaţii suplimentare: Andreea Potinteu, tel: 0358-401.276, int. 462, e-mail: andreea.potinteu@adrcentru.ro


Oportunităţi de colaborare
 
         • Agenție de turism italiană caută parteneri europeni interesați să furnizeze produse  și servicii turistice pentru clienții agenției
O agenție de turism din Sardinia (Italia) este interesată să colaboreze cu organizații europene din industria hotelieră ce doresc să își vândă produsele și serviciile. Compania italiană este interesată să-și dezvolte serviciile prin oferirea unor pachete turistice personalizate, în conformitate cu nevoile clienților săi. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați profilul companiei disponibil aici.

 
        • Companie britanică caută producători de suvenire în vederea distribuirii
O companie britanică specializată în comercializarea accesoriilor și suvenirelor caută parteneri de afaceri interesați să-și vândă produsele pe piața din Marea Britanie. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați profilul companiei disponibil aici.
 
 
       • Companie grecească oferă servicii turistice personalizate
O agenție de turism din Insula Thassos (Grecia) oferă servicii turistice, excursii, servicii de închiriat mașini etc. tuturor organizațiilor interesate. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați profilul companiei disponibil aici.
 
 
      • Organizație belgiană caută parteneri pentru realizarea unui proiect internațional de  cooperare
O organizație belgiană, activă în domeniul artelor contemporane, caută parteneri din mediul academic ce sunt interesați să facă parte dintr-un consorțiu internațional și să depună un proiect în cadrul unui apel de finanțare prin Programul Orizont 2020, apel TRANSFORMATIONS-17-2019. Proiectul are în vedere dezvoltarea unor abordări paneuropene pentru înțelegerea și evaluarea impactului activităților artistice ce abordează provocările societale. Termen pentru depunerea expresiilor de interes: 8 martie 2019. Informații suplimentare găsiți aici.

Sprijin şi asistenţă - informaţii suplimentare: Gabriela Țârău, tel: 0358-401.276, int. 466 gabriela.tarau@adrcentru.ro