Localizare pe harta

Al Saptelea Program Cadru al Comisiei Europene (PC7) - Fonduri Europene pentru cercetare in domeniul ICT

Al Saptelea Program Cadru pentru cercetare si dezvoltare tehnologica, reprezinta principalul instrument de finantare a cercetarii al Uniunii Europene, pentru perioada 2007- 2013. PC7 urmeaza in mod natural programului anterior, PC6, si este rezultatul mai multor ani de consultare cu comunitatea din domeniul cercetarii, atat din sectorul public cat si din cel privat, cu participanti din domeniul economic si cu factori de decizie politica din Europa. Astfel, beneficiind de experienta acumulata in anterioarele perioade de programare, PC7 a devenit un program mai extins, mai cuprinzator, dar in acelasi timp mai flexibil, detinand un set de proceduri simplificate.

Prin intermediul acestui program Comisia Europeana urmareste atingerea a doua obiective majore ce constau in: imbunatatirea bazei stiintifice si tehnologice a industriei europene si incurajarea competitivitatii Europei la nivel international, promovand in acelasi timp cercetarea in sprijinul politicilor UE.

Structura PC7 este formata din cinci ramuri principale: Cooperare, Idei, Oameni, Capacitati si Cercetare nucleara, fiecare dintre aceste ramuri finantand activitati specifice de cercetare cu caracter uni, pluri sau trans sectorial. In cadrul acestei abordari, cercetarea in domeniul ICT este considerata a fi o tematica cheie, pana in prezent PC7 dedicandu-i 4 apeluri pentru depunere de proiecte, ce au cumulat peste 550 de proiecte aprobate, cu o valoare totala de aproape 3 miliarde de Euro.

Pentru perioada 2009-2010, Comisia Europeana pregateste inca doua apeluri pentru depunere de proiecte in acest domeniu, structurate pe 7 arii tematice:

  • Retele si servicii de infrastructura ICT
  • Sisteme cognitive, de interactiune si robotica
  • Componente, sisteme si inginerie
  • Biblioteci digitale si continuturi
  • Medicina personalizata si sustenabila
  • ICT pentru mobilitate, protectia mediului si eficienta energetica
  • ICT pentru viata independenta, incluziune si guvernare

Apelurile pentru depunere de proiecte 5 si 6 vor fi lansate de catre Comisia Europeana in 30 iulie 2009 si respectiv 24 noiembrie 2009, acestea fiind deschise participarii actorilor institutionali si organizationali relevanti, atat din Europa cat si din tarile partenere.

Informatii suplimentare privind Programul Cadru 7 si modul in care acesta sustine cercetarea si inovarea in sectorul ICT pot fi obtinute accesand portalul de internet CORDIS al Comisiei Europene, la adresa http://cordis.europa.eu/fp7/ict , programele de finantare active ale PC7 fiind de asemenea anuntate in cadrul Catalogului Surselor de Finantare editat lunar de ADR Centru.

Documente