Localizare pe harta

Al Saptelea Program Cadru al Comisiei Europene (PC7) - 54 de Cereri pentru depunere de proiecte deschise!

Al Saptelea Program Cadru pentru cercetare si dezvoltare tehnologica, reprezinta principalul instrument de finantare a cercetarii al Uniunii Europene, pentru perioada 2007- 2013. PC7 urmeaza in mod natural programului anterior, PC6, si este rezultatul mai multor ani de consultare cu comunitatea din domeniul cercetarii, atat din sectorul public cat si din cel privat, cu participanti din domeniul economic si cu factori de decizie politica din Europa. Astfel, beneficiind de experienta acumulata in anterioarele perioade de programare, PC7 a devenit un program mai extins, mai cuprinzator, dar in acelasi timp mai flexibil, detinand un set de proceduri simplificate.

Prin intermediul acestui program Comisia Europeana urmareste atingerea a doua obiective majore ce constau in imbunatatirea bazei stiintifice si tehnologice a industriei europene si incurajarea competitivitatii Europei la nivel international, promovand in acelasi timp cercetarea in sprijinul politicilor UE.

Structura PC7 este formata din cinci ramuri principale: Cooperare, Idei, Oameni, Capacitati si Cercetare nucleara, fiecare dintre aceste ramuri finantand activitati specifice de cercetare cu caracter uni, pluri sau trans sectorial.

Programul finanteaza in general activitati de cercetare, activitati de dezvoltare tehnologica, programe de mobilitate a cercetatorilor si activitati demonstrative realizate in contextul unor consortii internationale formate din autoritati publice, institute de cercetare, universitati, IMM-uri, ONG etc.

PC7 beneficiaza de un buget de peste 50 de miliarde de euro, alocate de catre Comisia Europeana pentru perioada de programare 2007 -2013, o mare parte dintre cererile pentru depunere de proiecte fiind deja lansate pe parcursul anilor 2008 si 2009.

PC7 are in prezent deschise 54 de cereri pentru depunere de proiecte, vizand diverse sectoare ale cercetarii si dezvoltarii.

Informatii suplimentare privind Programul Cadru 7 si modul in care acesta sustine cercetarea si inovarea pot fi obtinute accesand portalul de internet CORDIS al Comisiei Europene, la adresa http://cordis.europa.eu , programele de finantare active ale PC7 fiind de asemenea anuntate in cadrul Catalogului Surselor de Finantare editat lunar de ADR Centru.