Localizare pe harta

Burse europene pentru junalisti

31 mai. 2010

Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, Freedom House Romania si Bancpost, in parteneriat cu Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) si Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) anunta deschiderea perioadei de inscrieri in programul "Bursele Europene. Jurnalisti in dialog", program dedicat jurnalistilor din presa locala.
Programul "Bursele europene. Jurnalisti in dialog" are ca scop specializarea jurnalistilor din presa locala in domeniul afacerilor europene si sporirea calitatii si cantitatii articolelor pe aceste teme.

Se pot inscrie in concurs jurnalisti din mass-media locala (inclusiv corespondentii locali ai presei centrale) din domeniul presei scrise, online, radio si TV.

Pentru a va inscrie, trebuie sa trimiteti, prin posta sau e-mail, un dosar ce contine urmatoarele: fisa de inscriere (disponibila aici ), CV, doua articole pe teme europene si o recomandare din partea redactorului-sef, prin care acesta isi da acordul de principiu in ce priveste participarea in cazul selectarii.

Un juriu format din specialisti si reprezentanti ai celor trei parteneri va evalua dosarele primite si va selecta jurnalistii care vor participa la unul dintre seminarele din tara. Acestea se vor desfasura in perioada iunie - august 2010.

Tot juriul, luand in considerare performantele inregistrate in cadrul acestor seminare, va selecta zece jurnalisti pentru o vizita de studiu la Bruxelles, vizita ce se va desfasura in a doua parte a anului. Trei dintre acestia vor fi selectati pentru un stagiu de doua saptamani la organizatii mass - media din Bruxelles.

Data limita pentru trimiterea dosarelor de inscriere este: 10 iunie 2010.

Mai multe informatii: http://www.freedomhouse.ro/bursele-europene-jurnalisti-in-dialog-lansare-program