Localizare pe harta

Perspective de colaborare transnațională, dezbătute la Sibiu

24 feb. 2015

 Unul dintre eveniment va fi organizat la Sibiu, Hotel Ibis, Calea Dumbrăvii, nr. 2-4 în data de 10 martie, conform agendei atașate. Persoanele interesate să participe sunt rugate să completeze formularul de înregistrare indicând evenimentul la care se doreşte înscrierea, confirmarea urmând a fi transmisă participanţilor în limita locurilor disponibile. Acestea trebuie transmise la adresa de email: evenimente-mdrap-t@gsgroup.ro.

Menţionăm că în perioada 2007-2013, România a participat în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei al cărui scop a fost de a îmbunătăţi procesul de integrare teritorială, economică şi socială şi de a contribui la coeziunea, stabilitatea şi creşterea competitivității statelor partenere prin dezvoltarea parteneriatelor transnaţionale în domenii precum inovare, protecţia mediului, accesibilitate şi dezvoltare durabilă. În cadrul programului au fost aprobate şi implementate aproximativ 140 de proiecte, o parte dintre acestea fiind considerate „proiecte fanion” în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Pentru România, suc-cesorul Programului SEE în perioada 2014-2020 este Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, care va susţine integrarea politicilor din domeniile selectate (inovare şi responsabilitate socială, mediu şi cultură, conectivitate şi responsabilitate energetică, guvernanţă) în macroregiunea Dunării conform prevederilor comunitare comune şi a Regulamentului FEDR în strânsă legătură cu obiectivele (SUERD).