Localizare pe harta

Noi oportunități de dezvoltare și perspectivele fondurilor nerambursabile POR 2014-2020, principalele teme de discuție

Ședință ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru la Sovata

19 iun. 2017

Orașul Sovata va găzdui, mâine, 20.06.2017, cea de-a doua ședință ordinară din anul 2017 a forului decizional al Regiunii Centru. Reuniunea de lucru a Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru are loc începând cu ora 11. Cei 24 de membri ai CDR Centru invitați, vor dezbate cele 8 subiecte propuse de către ADR Centru pe Ordinea de zi a ședinței, situația fondurilor nerambursabile alocate Regiunii Centru prin POR 2014-2020, gestionate de către ADR Centru, precum și perspectivele de dezvoltare pe termen lung ale regiunii prin noi oportunități de colaborare externă.

Pentru concretizarea discuțiilor referitoare la noi oportunități de colaborare, de la ora 12.00 se vor alătura lucrărilor ședinței și membrii delegației germane conduse de doamna Anne Quart, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Justiției, pentru Europa și Protecția Consumatorilor din Landul Brandenburg, Germania, care se află într-o vizită oficială în Regiunea Centru în perioada 18-21.06.2017.

Organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, ședința reunește reprezentanții celor şase judeţe din Regiunea Centru, respectiv președinții consiliilor județene și primarii municipiilor reședință de județ din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum și reprezentanții orașelor și comunelor din regi-une. Alături de membrii permanenți ai CDR Centru, au mai fost invitați să participe la ședință și membri ai societății civile și ai instituțiilor publice deconcentrate din Regiunea Centru. Teme privind structura și funcțio-narea ADR Centru vor fi proiecte de hotărâre supuse dezbaterii membrilor CDR. Membrii CDR vor analiza oportunitățile oferite prin deschiderea Biroului de Coordonare a Turismului Durabil – Convenția Carpatică, la Brașov, în luna mai 2017, care are misiunea de a identifica cele mai bune modalități de întărire a cooperării în sectorul turistic care își desfășoară activitatea în zona montană din România și sprijinirea acestora în dezvol-tarea de produse, branding și certificare, marketing și promovare.

Prezentarea stadiului implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, calendarul lansărilor de depuneri proiecte, instrucțiunile cu prevederile recente emise de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care este Autoritate de Management a programului, dar și problemele pe care le au autoritățile ce doresc să depună proiecte spre finanțare, vor fi de asemenea discutate de către membrii CDR Centru.

Participarea ADR Centru în activități de cooperare internațională, este mereu reînnoită și diversificată prin implementarea și depunerea de noi proiecte utile pentru mediul public, privat și societatea civilă din Regiunea Centru și va fi subliniată în cadrul unui alt punct al Ordinii de zi. În prezent, ADR Centru implementează trei proiecte finanțate prin programul Interreg Europe și două proiecte finanțate prin programul Interreg Danube, prin care Agenția își completează expertiza, diseminează experiența acumulată prin exemple către reprezentanții mediului public și privat și atrage fonduri UE în Regiunea Centru.

Membrii CDR Centru, prezenți la întâlnire, vor decide și asupra formei finale a Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă (CONCEPT NOTE) al Regiunii Centru și vor mai primi informații referitoare la programul de finanțare a firmelor nou înființate, Start-Up Nation. Ședința se va încheia cu informarea privind implementarea fondurilor europene 2007-2013 la nivelul regiunii Centru. Materialele pentru această ședință a CDR Centru se regăsesc pe pagina www.adrcentru.ro, secțiunea ”Despre noi”.


Alba Iulia,19.06.2017