Localizare pe harta

Dezvoltarea economică durabilă a Regiunii Centru se va realiza prin creșterea absorbției fondurilor europene și impulsionarea activității clusterelor

19 iul. 2017

Ieri, la sediul Consiliului Județean Covasna, a avut loc o importantă vizită oficială a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, care s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri și cu cei ai clusterelor din Regiunea Centru. Peste 60 de participanți au fost prezenți la dezbaterile privind modalitățile de impulsionare a creșterii economice în zonă. Consecventă misiunii sale de a asigura dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor din regi-une, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a fost reprezentată la acest eveniment de către directorul general, Simion Crețu, care a vorbit despre capacitatea de clusterizare a judeţelor Harghita şi Covasna și despre impactul pozitiv al fondurilor europene atrase în zonă.
La reuniunea de la Sfântu Gheorghe au participat președinții Consiliilor județene din Covasna, Harghita și Mureș – domnii Sándor Tamás, Csaba Borboly și Ferenc Péter - dar și numeroși re-prezentanți locali ai mediului de afaceri. Vizita Preşedintelui Iohannis în municipiul Sfântul Gheorghe și întâlnirea domniei sale cu reprezentanţii clusterelor, asociaţiilor profesionale şi incubatoare-lor de afaceri din zonă vizează analiza măsurilor care ar putea fi luate pentru încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii din acest areal aflat în centrul țării.

Referindu-se la vizita sa în județele Harghita și Covasna, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a precizat:

În vizita făcută astăzi în județele Harghita și Covasna, am subliniat că, indiferent de etnie, avem aceleași preocupări în viața de zi cu zi: locuri de muncă mai bune, starea drumurilor, a spitalelor, a școlilor noastre. Intoleranța, respingerea celor de altă etnie, fie din partea majorității sau a minorităților, sunt însă căile sigure pentru blocarea dezvoltării. Să ne îndreptăm așadar eforturile spre ceea ce ne unește, pentru a putea progresa cu toții.
În plan economic, de exemplu, Harghita și Covasna au decalaje semnificative în atragerea investițiilor. Sunt convins că există exemple de bună-practică și soluții economice locale. Trebuie să promovăm o cât mai mare deschidere către utilizarea fondurilor europene și atragerea de investiții străine, care să dinamizeze dezvoltarea principalelor sectoare economice. Salut inițiativele locale în acest sens şi mă bucur că s-a înţeles faptul că in-strumentul strategic în procesul inovării şi al obţinerii de performanţă economică este ca-pacitatea de colaborare în domenii cheie. Este esențial să susținem rolul întreprinderilor mici și mijlocii în economia locală, iar prin proiectele clusterelor să putem atenua decalajele care există, atât la nivel regional, cât și la nivel național.
De asemenea, vreau să salut aici și colaborarea intercomunitară pe care o încurajați și o susțineți. Proiectele comunitare reușite la nivelul Harghitei şi Covasnei confirmă importanța esențială a soluțiilor locale, de care depinde, finalmente, binele întregii ţări, pentru că doar împreună putem să construim o Românie prosperă
.”

Pentru ADR Centru, dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri local este o prioritate. Această prioritate transpare inclusiv din faptul că Regiunea Centru este printre primele din țară care și-a definitivat Strategia de Specializare Inteligentă, un instrument util pentru orientarea și coordonarea programelor de finanțare dedicate dezvoltării economice regionale, precum și pentru rezolvarea problemelor socio-economice preconizate a apărea în următorii ani, datorită nevoilor de dezvoltare. Alături de celelalte documente de planificare de la nivel regional elaborate de către ADR Centru, Strategia de Specializare Inteligentă, urmărește prioritizarea unor concepte și luarea deciziilor optime de alocare a resurselor, pentru a dinamiza oportunitățile regiunii noastre, în privința cercetării-dezvoltării și a inovării.

Strategia privind Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, adoptată la nivel regional încă de acum doi ani, a fost elaborată de specialiștii ADR Centru, printr-un puternic parteneriat realizat între reprezentanții universităților, ai sectorului de cercetare-dezvoltare, ai mediului de afaceri, ai autorităților locale și ai ONG-urilor. Structurată pe 5 direcții strategice, Strategia de Specializare a Regiunii Centru cuprinde 19 priorități și 63 măsuri. Cele 5 direcții ale Strategiei sunt construirea unei culturi economice a inovării, cercetarea în sprijinul afacerilor regionale, domenii de excelență pentru o dezvoltare inteligentă, competențe profesionale pentru o economie bazată pe cunoaștere și cooperare interregională la nivel european. Cooperarea clusterelor, aspect forte în cazul județelor Harghita, Covasna, Mureș și Brașov, asigură dezvoltarea acelor activități economice care au impact major în dezvoltarea tuturor celor șase județe din Regiunea Centru. Agenția caută, alături de partenerii săi instituționali locali, soluții optime pentru a depăși problemele de dezvoltare economică, printr‐o abordare SMART de creștere a competitivității, abordând constant teme pentru îmbunătățirea modului defectuos de exploatare a resurselor, reducerea gradului ridicat de uzura fizică și morală a infrastructurii și atragerea de noi investiții, în toate domeniile. La nivelul județelor Harghita și Covasna tema cea mai importantă a mediului de afaceri o reprezintă oferta de locuri de muncă și asigurarea unei rate crescute a ocupării, în special în cadrul industriei textile și de confecții, care dețin aproximativ o treime din numărul de angajați din industria prelucrătoare a județului Covasna și aproape un sfert din forța de muncă angajată în industria prelucrătoare a județului Harghita.

Pe de altă parte, datorită gestionării corecte și transparente a fondurilor nerambursabile europene și guvernamentale, alocate celor șase județe ce constituie Regiunea - Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu - ADR Centru a sprijinit constant potențialii solicitanți de fonduri ca să-și pregătească proiecte bune, ce respectă condițiile pentru a atrage fonduri europene. În Regiunea Centru, prin toate programele operaționale de finanțare europeană nerambursabilă, derulate la nivel regional în perioada 2007-2013, au fost implementate peste 12.000 proiecte, a căror valoare totală este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste 3,7 miliarde euro. În toate județele Regiunii Centru se pot vedea acum proiectele de dezvoltare locală și regională realizate cu finanțare europeană, de beneficiază toți cetățenii, dar și rezultatele pro-iectelor de reabilitare a drumurilor, a infrastructurii școlare, de sănătate sau turistică, pe lângă rezultatele bune ale proiectelor de dezvoltare a orașelor și a mediului de afaceri.

În cadrul reuniunii de la Sfântu Gheorghe, domnul Simion Crețu a precizat că ”Gradul de absorbție al fondurilor europene, în Regiunea Centru, pe Programul Operațional Regional 2007-2013 a depășit 82%, iar pe programul de competitivitate, POSCCE, absorbția fondurilor alocate a depășit 93%”. Domnia sa a prezentat sintetic câteva date la nivelul județelor Harghita și Covasna, cum ar fi impactul pozitiv al celor 143 de proiecte contractate pe POR 2007-2013 în cele două județe, a căror valoare totală este de aproape 200 milioane euro, ținând cont că valoarea totală a proiectelor din Regiunea Centru, pe acest program, a fost de 864 milioane euro. La acestea se adaugă și rezultatele foarte bune ale proiectelor destinate mediului de afaceri local, IMM-urilor, dar și ONG-urilor care au utilizat soluții IT, care au avut, în total în cele două județe menționate, 237 de proiecte, cu o valoare totală de peste 81 milioane euro. Pe lângă investițiile în infrastructură și dotările moderne ale întreprinderilor, un mare câștig al perioadei precedente a fost și crearea a peste 1000 noi locuri de muncă în județele din estul Regiunii Centru. Pentru noua perioadă de programare, în care ADR Centru are calitatea de Organism Intermediar pentru implementarea POR 2014-2020, din cele 788 proiecte depuse spre finanțare, în valoare totală de peste un miliard euro, 196 de cereri de finanțare, în valoare totală de circa 208 milioane euro sunt în proces de evaluare, urmând a fi contractate în funcție de condițiile specifice de finanțare. Primele dintre acestea, vizând îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor de locuit, reabilitarea unor terenuri degradate sau investiții în reamenajarea patrimoniului cultural au și fost contractate în cadrul POR 2014-2020.

Știm că îmbunătățirea colaborării dintre instituții este condiția obligatorie în munca noastră și încercăm mereu să găsim căile prin care ne putem sprijini partenerii, astfel încât să transformăm cererile de finanțare în proiecte contractate și să îmbunătățim nivelul de dezvoltare al regiunii. Noi ne continuăm activitatea pentru dezvoltarea Regiunii Centru. Prin Programul Operațional Regional 2014-2020 avem fonduri nerambursabile alocate de peste 800 milioane euro, care vor fi investiți în proiecte de reabilitare termică și eficiență energetică, proiecte de finanțare a firmelor private, de dezvoltare a infrastructurii rutiere, de regenerare și dezvoltare a obiectivelor istorice și a stațiunilor turistice, dar și proiecte ce vizează dezvoltarea orașelor, de modernizare a infrastructurii sanitare și sociale, proiecte pentru susținerea dezvoltării comunităților marginalizate și a infrastructurii educaționale. În plus, colaborăm cu mediul de afaceri, cu reprezentanții clusterelor, pentru a avea abordări practice, pentru a preveni scăderea forței de muncă, sau să asigurăm formarea și calificarea personalului încă din timpul școlii, pe lângă obiectivul de a atrage noi investiții. Atât problemele, cât și soluțiile identificate în reuniunile noastre de lucru sunt transmise mediului de afaceri, sunt integrate în documentele noastre de planificare regională și sunt transmise reprezentanților autoritătilor administrației publice locale, pentru a fi luate în considerare, în momentul în care vor pregăti proiecte pentru a solicita fonduri nerambursabile”, a declarat - după încheierea întrevederii oficiale cu Președintele Klaus Iohannis - domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.