Localizare pe harta

Seminarii de informare oportunități de finanțare nerambursabilă proiecte pentru cetățeni

31 oct. 2017

În luna octombrie 2017, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru, alături de Ministerul Culturii și Identi-tății Naționale, Punctul Europa pentru cetățeni din cadrul Unității de Management a Proiectului, au organizat în Alba Iulia și Târgu Mureș două sesiuni de informare cu prezentarea detaliilor despre depunerea proiectelor pentru cetățeni. Circa 60 de persoane, primari, reprezentanți de asociații și fundații, administratori de întreprinderi, au participat la aceste sesiuni pentru o obține informații despre fondurile nerambursabile disponibile pentru proiecte cu activități în domeniul cetățeniei active și înfrățirilor între localități.

Evenimentele s-au adresat autorităților regionale, asociaților/federaților de autorități locale, comitetelor de înfrățire, organizațiilor societății civile, instituțiilor de învățământ și de cercetare, dar și organizațiilor culturale, de tineret și asociații de supraviețuitori din județele Alba, Brașov, Sibiu, Mureș, Covasna și Harghita. Condițiile depunerii de proiecte pentru cetățeni pentru obținerea de finanțare nerambursabilă și alte informații utile au fost prezentate de experți, care au fost completate și de experiența proprie și de sfaturi venite din partea celor care au obținute deja finanțare.

Centrul Europe Direct Regiunea Centru a organizat aceste evenimente pentru informarea celor interesați ce pot depune proiecte pentru implicarea cetățenilor în activități socio-culturale derulate cu parteneri străini. Conform statisticilor, din punct de vedere al beneficiarilor de granturi oferite prin programul Europa pentru cetățeni, în exercițiul financiar 2007-2013, județul Mureș este pe locul al doilea pe țară, cu 40 de proiecte (39 de proiecte de înfrățire și 1 proiect la Măsura de sprijin pentru organizațiile societății civile). În actualul program, din 2014 până în prezent, județul Mureș este pe locul întâi pe țară având deja 27 de proiecte de înfrățire care au primit granturi. Sesiunea din Târgu Mureș s-a desfășurat în ultima zi a lunii octombrie, în timp ce sesiunea din Alba Iulia a avut loc în prima parte a lunii.

Întrebările celor prezenți la evenimente s-au referit la precizările clare privind condițiile specifice impuse prin acest program de finanțare, cum se înscriu on-line o cerere de finanțare, modul în care se decontează și justifică cheltuielile, bugetul alocat pentru un eveniment. Foarte interesante și interactive au fost însă și ideile de proiecte, exemplele de bune practici prezentate de cei ce acum sunt beneficiari, modul în care au fost implicați ca lideri de proiect sau parteneri și cum ulterior s-au implicat în tot mai multe proiecte, rezultatele palpabile obținute și lejeritatea cu care se pot organiza evenimentele sau se decontează cheltuielile în cadrul acestui program de finanțare.

Toți cei prezenți au răspuns că astfel de evenimente și discuții practice le sunt utile și au oportunitatea de a se inspira sau de a afla informații practice care le sunt de ajutor, dar și de a obține datele de contact ale celorlalți participanți sau experții prezenți care îi vor susține pentru viitoarele proiecte.