Localizare pe harta

Implicarea Regiunii Centru in implementarea obiectivelor Conventiei Carpatice

15 mai. 2018

Ieri, 14 mai 2018, la Casa de Cultura din Cugir, s-au desfasurat lucrarile Conferintei internationale ”Viitorul comunitatilor montane europene. Perspective Carpatice”, organizata de Consiliul local si Primaria Cugir, sub egida Comitetului Regiunilor Europene (CoR), organism consultativ al UE. Evenimentul a reunit peste 60 de experti romani si straini, alaturi de presedintii Consiilor Judetene din Alba, Brasov si Harghita, impreuna cu reprezentantii judetelor Sibiu, Covasna si Mures, precum si cu reprezentantii administratiei publice locale din judetele Regiunii Centru. Manifestarea a avut loc in cadrul initiativei ”Reflecting on Europe”, principalul obiectiv al intalnirii de lucru fiind initierea unei dezbateri privind oportunitatea dezvoltarii unei strategii macroregionale a Muntilor Carpati.

Aceasta Strategie macroregionala devine tot mai mult o prioritate pe agenda publica a administratiilor locale si regionale din cele sapte tari semnatare ale Conventiei Carpatice. Aceasta structura, initiata in 2003, reuneste Republica Ceha, Polonia, Serbia, Romania, Republica Slovaca, Ungaria si Ucraina, creand un cadru general de cooperare in diverse domenii precum: conservarea biodiversitatii, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apa, agricultura si silvicultura, transport, turism, industrie si energie. Romania a devenit tara semnatara a Conventiei Carpatice din anul 2006, asumandu-si obiectivul general al acestei conventii de la nivel european, acela de cooperare in vederea pastrarii si dezvoltarii durabile a arealului Muntilor Carpati, pentru imbunatatirea calitatii vietii populatiilor locale si a conservarii valorilor naturale si culturale. Activand constant pentru cresterea calitatii vietii in arealul din zona de curbura a Carpatilor, in urma cu exact un an ADR Centru a reusit ca, alaturi de Ministerul Turismului si Consiliul Judetean Brasov, sa sustina implementarea prevederilor protocolului privind Turismul Durabil si atingerea cel putin a unui dintre obiectivele Strategiei pentru dezvoltarea Turismului Durabil, prin deschiderea, la Brasov, a Centrului National din cadrul Platformei Carpatice pentru Turism Durabil, primul la nivel national si al treilea in plan regional, dupa cele din Ucraina si Polonia.

In conditiile in care la nivel european s-a consolidat o cooperare internationala pentru crearea unei strategii macroregionale a Muntilor Carpati, pozitia noastra trebuie sa fie clara, sa raspunda nevoii de dezvoltare a spatiului carpatic romanesc si sa respecte autonomiile locale si principiul subsidiaritatii. Prin urmare, liderii si reprezentantii localitatilor si judetelor strabatute de Muntii Carpati sunt asteptati sa transmita publicului larg, dar si decidentilor de la nivel national si european, asteptarile si pozitiile partilor interesate din teritoriu”, a declarat domnul Adrian Teban, primarul orasului Cugir, membru CoR.

La lucrarile in plen ale conferintei au participat reprezentantii conducerii CoR si membrii romani ai acestui for. Rolul strategiilor macroregionale a fost prezentat de Marco Ondida, inalt functionar al Comisiei Europene, reprezentand DG REGIO, expert in Directia Generala pentru Politica Regionala si Urbana, fost Secretar General al Conventiei Alpine, precum si de Harald Egerer, Secretar General al Conventiei Carpatice. Acestia si-au impartasit expertiza si viziunea privind strategiile macroregionale din Europa, in mod deosebit a celei carpatice catre partenerii romani, intre care presedintii Ion Dumitrel (CJ Alba), Adrian Vestea (CJ Brasov) si Csaba Borboly (CJ Harghita, membru CoR). Cooperarea internationala privind dezvoltarea Muntilor Carpati a debutat la nivelul CoR in februarie 2016 cand a luat fiinta ”Grupul Interregional Carpati”, cu scopul de a investiga posibilitatea crearii unei strategii macroregionale. Schimbul de opinii, idei si practici intre membrii CoR si reprezentantii institutiilor si organismelor europene, a statelor membre si a societatii civile converg spre initierea unor actiuni si proiecte comune pentru promovarea Carpatilor ca zona economica, sociala si durabila. ”Aceasta conferinta, care speram sa fie o premiera intr-o serie lunga, vizeaza intelegerea nevoilor si oportunitatilor comune de la nivelul comunitatilor montane din Carpati. Evenimentul aduce strategiile macroregionale ale CE si impactul lor, la nivelul local, inclusiv al comunitatilor pastorale, agricultori montani si al altor actori locali si regionali”, a mai spus primarul Cugirului, Adrian Teban.

ADR Centru si reprezentantii administratiei publice locale din Regiunea Centru au obtinut mai multe rezultate prin activitatile desfasurate in cadrul Conventiei Carpatice. Este vorba despre deschiderea oficiala din 10 mai 2017, a Biroului Platformei de Coordonare a Turismului Durabil, la Brasov, completata de organizarea, in 21 iunie 2017, a intalnirii Grupului de lucru la nivel national pentru turism, in cadrul careia s-a discutat si despre colaborarea cu judetele din arealul carpatic. Am avut si o intalnire internationala a Grupului de Lucru privind Turismul Durabil in Carpati, organizata de catre Biroul Platformei de Coordonare a Turismului Durabil, in luna septembrie 2017, tot la Brasov. De fapt, aceste intalniri si documente nu sunt facute fara rost, ci intentiona sa le centram pe imbunatatirea accesului la finantare, pentru toti partenerii din zona Carpatilor romanesti, fie prin POR 2014-2020, fie prin programele care vor continua in perioada 2021-2027, dezvoltand idei si proiecte care sa sprijine atingerea obiectivelor prevazute. De asemenea, subliniez ca Muntii Carpati traverseaza toate judetele Regiunii Centru, zona montana acoperind aproximativ 47% din suprafata acesteia, in partile de est, sud si vest ale regiunii. De aceea, trebuie sa ne corelam atat intre noi, la nivel national, cat si cu partenerii din celelalte state traversate de Carpati, pentru a putea implementa proiecte cu o acoperire teritoriala mai larga, pentru dezvoltarea transportului durabil, prin noi coridoare de transport transcarpatic, prin amenajarea de trasee turistice trecand prin mai multe state carpatice, sau prin proiecte ce vizeaza protejarea biodiversitatii Muntilor Carpati. Acest sistem de integrare si corelare a mai multor obiective, uneori chiar transnationale, trebuie sa stea la baza pregatirii si adoptarii unei strategii macroregionale a Muntilor Carpati”, a declarat, la finalul lucrarilor Conferintei de la Cugir, domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.