Localizare pe harta

Publicație gratuită în zona Transilvaniei

INFO REGIUNEA CENTRU, Ediția a II-a

14 nov. 2018

A pornit deja de la tipar spre cititori, al doilea număr al publicației Info Regiunea Centru, ce se distribuie gratuit în toate județele din Regiunea Centru, respectiv în Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. În această publicație răspundem întrebărilor ”unde sunt fondurile europene?” sau ”cum mă ajută Uniunea Europeană?”. Având opt pagini, color și alb-negru, 10.000 de exemplare sunt disponibile în peste 100 de locații din regiu-ne, iar cu sprijinul primăriilor și al consiliilor județene noul ziar poate fi găsit la ghișeele de taxe și impozite, la punctele de relații cu publicul ale acestor instituții, precum și în gări sau autogări.

În această ediție sunt publicate informații despre toate drumurile care au fost sau vor fi reabilitate în Regiunea Centru, prin fondurile europene derulate prin ADR Centru, dar și despre alte proiec-te implementate de autoritățile publice. Informații despre acțiuni și programe dedicate cetățenilor, susținute de Uniunea Europeană, alături de noutăți privind programul de finanțare ”Start-up Nati-on” pentru cei ce vor să demareze o afacere sau cum se poate lua un credit fără dobândă pen-tru formare profesională, dar și motivele pentru care e important să mergem la vot în 2019, dis-cursul Președintelui Juncker despre Starea Uniunii, un horoscop și concursuri, sunt alte informații ce le găsiți în paginile publicației.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este editorul acestei publicații, prin Centrul de In-formare Europe Direct Regiunea Centru, și cu resurse din cadrul Programului Operațional Regi-onal 2014-2020. Dacă doriți să ne sprijiniți, așteptăm reacțiile dumneavoastră la articolele scrise, eventual solicitări de primire ziare, sau puteți contribui la acest ziar, propunând anumite subiecte. Vă stă la dispoziție echipa de comunicare a ADR Centru, Nicolae Mărginean și Mirela Groza, din cadrul Departamentului de Relații Publice și Comunicare, Alba Iulia, tel: 0258-818616, int. 122, 123; fax: 0258-818617, e-mail: relatii_publice@adrcentru.ro. Următoarele ediții ale ziarului Info Regiunea Centru vor fi distribuite la finalul lunilor noiembrie, decembrie.


Alba Iulia, 14.11.2018