Localizare pe harta

Implementarea Programului Operational Regional in Regiunea Centru

26 ian. 2010

Un nou contract de finantare va asigura bugetul necesar pentru buna desfasurare a activitatii ADR Centru, in implementarea Programului Operational Regional, la nivelul Regiunii Centru. Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru deruleaza activitati de evaluare, contractare si monitorizare a programului REGIO, cu aproape 80 de specialisti, dispunand de o alocare financiara de peste 2 milioane euro, pe o perioada de doi ani, in baza contractului de finantare incheiat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Prin contractul identificat prin Cod SMIS 12556, incheiat la sfarsitul lunii noiembrie 2009, in baza Cererii de finantare inregistrate la AM POR cu numarul 57376, din 04 septembrie 2009, ADR Centru, care are calitatea de Organism Intermediar in derularea programului Regio, obtine finantare pentru realizarea activitatilor ce decurg din atributiile delegate prin Acordul cadru de implementare a Programului Operational Regional 2007-2013 in Romania. Practic, ADR Centru va putea accesa fonduri de 9.713.109,53 lei, care reprezinta valoarea totala a asistentei financiare nerambursabile solicitate in cadrul proiectului „Sprijin acordat in perioada 2009 – 2010 pentru OI din cadrul ADR Centru in implementarea si monitorizarea la nivel regional a POR 2007 - 2013”. Aceasta suma este alocata, in Regiunea Centru, in cadrul Axei Prioritare 6 – Asistenta tehnica, din cadrul Programului REGIO, pentru Domeniul Major de Interventie 1, „Sprijin pentru implementarea, managementul si evaluarea POR”, valoarea totala a proiectului, care se va derula pana in data de 31 decembrie 2010, fiind de 11.260.950,56 lei.

Prin acest proiect, ADR Centru se angajeaza sa atinga indicatori importanti pentru evaluarea Programului REGIO, respectiv pentru asigurarea absorbtiei fondurilor structurale disponibile pentru Regiunea Centru prin Programul Operational Regional. Cel mai important indicator, prin care va fi evaluata performanta Organismului Intermediar din cadrul ADR Centru, este reprezentat de contractarea pana la sfarsitul perioadei de implementare a activitatilor proiectului a minim 60% din fondurile publice aferente POR alocate la nivelul regiunii de dezvoltare Centru pentru domeniile de interventie lansate de AM, bugetate din Fondul European de Dezvoltare Regionala si cofinantate de la bugetul de stat.

In cadrul Axei Prioritare 6 – Asistenta tehnica, sunt finantate Organismele Intermediare din cadrul fiecarei Agentii pentru Dezvoltare Regionala pentru activitati de investitii, imbunatatirea bazei materiale si intarirea capacitatii administrative, inclusiv din punct de vedere al resurselor umane, astfel incat sa poata acorda sprijin concret si corespunzator oricarui potential beneficiar din regiunile de dezvoltare a Romaniei, care doreste sa acceseze finantari nerambursabile prin Programul REGIO 2007-2013.

„Semnarea acestui contract reprezinta, de fapt, continuarea activitatilor pe care le intreprindem pentru a asigura implementarea Programului Operational Regional in Regiunea Centru. Pentru anul 2009 am atras, prin contractare, 35% din fondurile publice aferente POR alocate la nivelul regiunii de dezvoltare Centru si, pana in ultima zi a acestui an, ne propunem sa mai atragem inca 25%. Conform misiunii sale, ADR Centru ii sprijina pe toti beneficiarii acestui program, destinat dezvoltarii regiunii noastre. Fondurile atrase prin proiecte bune trebuie sa genereze crestere economica, sau imbunatatirea infrastructurii si a climatului social. Sunt sigur ca obiectivul nostru va fi atins si vom asigura absorbtia fondurilor europene in cele sase judete ale Regiunii Centru, astfel incat sa putem contribui activ la cresterea calitatii vietii locuitorilor din centrul tarii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general al ADR Centru.

INFORMATII DE BACKGROUND privind Programul REGIO 2007-2013 in Regiunea Centru


Peste 483 milioane euro, fonduri structurale nerambursabile, sunt alocate pentru dezvoltarea celor sase judete din regiune, respectiv Alba, Covasna, Harghita, Sibiu, Mures si Brasov. Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru va urmari implementarea la nivel regional a acestor fonduri alocate prin Programul Operational Regional - REGIO 2007-2013.

In cadrul programului REGIO au fost lansate toate domeniile majore de interventie, care vizeaza, dezvoltarea urbana integrata, imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport, imbunatatirea infrastructurii sociale si a celei de afaceri, precum si dezvoltarea turismului, prin investitii in infrastructura specifica.

Primul proiect depus in cadrul Programului Operational Regional, la nivel national, a fost de la nivelul Regiunii Centru – proiectul „Reabilitare DJ 132” depus de Consiliul Judetean Harghita in data de 28 septembrie 2007. In cursul anilor 2008 si 2009, Regiunea Centru a marcat multe premiere nationale importante, in cadrul implementarii programului REGIO, printre care se detaseaza semnarea contractului de finantare pentru Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Centrul Transilvaniei”, in proiectul depus pe DMI 3.3 pentru achizitionarea de echipamente specifice pentru interventii in situatii de urgenta la nivelul intregii regiuni. De asemenea, alte premiere au fost incheierea de contracte de finantare pe domeniul 4.1 si depunerea de proiecte pe domeniul 4.2, care se refera la mediul de afaceri regional si local, aspecte care arata interesul investitorilor publici si privati pentru revitalizarea economica a regiunii. Datorita activitatii intense a expertilor ADR Centru, regiunea noastra a inregistrat cele mai multe proiecte depuse pentru finantarea activitatii microintreprinderilor din zona urbana, fapt care s-a transpus ulterior si in contractarea cu succes a acestui gen de cereri de finantare.

Din punct de vedere statistic, pana in data de 22 ianuarie 2010 au fost depuse in cadrul REGIO, la nivelul Regiunii Centru, un numar de 619 proiecte, care solicitau ca finantare nerambursabila peste 801 milioane lei, respectiv aproape de doua ori mai mult decat alocarea regionala pentru intreaga perioada 2007-2013. Dintre aceste proiecte au fost deja contractate 99 de proiecte, ce solicita ca finantare nerambursabila 127,64 milioane euro. In plus, se afla in faza precontractuala 21 de proiecte, ce solicita peste 47 milioane euro si au intrat in lista de rezerva inca 77 de proiecte, care au un necesar de finantare de peste 218 milioane euro. Dintre toate proiectele depuse la ADR Centru, se mai afla in evaluare 121 de cereri de finantare care solicita peste 165 milioane euro, alte 229 de proiecte fiind respinse. La data de 22.01.2009, bugetul fondurilor nerambursabile care mai pot fi alocate prin programul REGIO in Regiunea Centru a ajuns la 174 milioane euro.

Situatia completa a proiectelor contractate la nivelul Regiunii Centru poate fi vizualizata pe site-ul www.adrcentru.ro, sectiunea Regio 2007-2013/Lista proiecte POR contractate.