Localizare pe harta

Microintreprinderile din Regiunea Centru nu mai pot depune proiecte pentru dezvoltarea afacerilor prin Programul Regio

30 aug. 2010

Incepand cu data de 27 august 2010, ora 12.00, procesul de depunere a cererilor de finantare la nivelul ADR Centru in cadrul Domeniului Major de Interventie (DMI) 4.3. - "Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor" se suspenda. Pana in acest moment, la nivelul regiunii noastre au fost depuse 667 proiecte, ce solicita peste 71 milioane euro finantare nerambursabila.

Decizia de suspendare a acestui domeniu de finantare a fost luata de Ministerul Dezvoltarii regionale si Turismului, in calitate de Autoritate de Management a Programului Operational Regional (AM POR) si survine ca urmare a depasirii de peste trei ori a bugetului de 21,81 milioane euro alocat acestui domeniu pentru Regiunea Centru. Cererile de finantare depuse in perioada 9-27 august 2010 la sediul ADR Centru din Alba Iulia nu mai intra in etapa de verificare preliminara, ca urmare a aceleiasi decizii a AMPOR, ceea ce inseamna ca aceste solicitari nu vor fi evaluate, ramanand in lista de rezerva a acestui domeniu de finantare. Reluarea procesului de evaluare a acestor proiecte va face obiectul unei analize la nivelul AMPOR asupra disponibilitatii fondurilor alocate Regiunii de dezvoltare Centru.

Prin acest domeniu al programului REGIO se urmareste dezvoltarea microintreprinderilor productive si a celor prestatoare de servicii care folosesc potentialul endogen al regiunilor (resurse naturale, materii prime, resurse umane etc). Acest obiectiv poate fi atins prin finantarea microintreprinderilor pentru continuarea procesului de restructurare si redresare economica a zonelor aflate in declin, indeosebi din orasele mici si mijlocii, intrucat acestea creeaza locuri de munca si au flexibilitatea necesara sa se adapteze cerintelor unei economii de piata dinamice.

In cadrul acestui domeniu, microintreprinderile din mediul urban care activeaza in domeniul productiei, serviciilor sau constructiilor, in Regiunea Centru, au putut beneficia de finantare nerambursabila pentru achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, moderne pentru activitati de productie, servicii, constructii; pentru achizitionarea de sisteme IT (hard si soft); sau pentru construirea / extinderea / modernizarea spatiilor de productie.

Dintre cele 667 proiecte depuse la nivelul regiunii noastre, in cadrul unei prime sesiuni de cereri de proiecte, au fost depuse 169 de cereri de finantare din care au fost déjà contractate 76, ce solicita peste 5 milioane euro. Noua sesiune de depunere de proiecte a debutat in data de 23 noiembrie 2009, iar in cadrul acesteia, au fost depuse 468 proiecte, prin care se solicita ca finantare nerambursabila aproximativ 57,3 milioane euro, la cursul InforEuro de 4,2654 lei/euro. In aceasta a doua sesiune de depunere de proiecte, conditiile de pregatire a cererilor de finantare au fost mai relaxate, procesul de evaluare a fost simplificat, iar societatile comerciale au beneficiat inclusiv de posibilitatea de a garanta creditele pentru cofinantarea proiectelor cu echipamentele si constructiile realizate prin proiect. Un alt element important, adus in sprijinul dezvoltarii microintreprinderilor, l-a constituit si decizia MDRT prin care s-a stabilit ca toate cheltuielile eligibile aferente proiectelor de investitie sa fie rambursate in proportie de 100% din fonduri publice, pana in limita sumei de 200.000 euro.

”Uniunea Europeana a sustinut permanent faptul ca microintreprinderile reprezinta coloana vertebrala a economiei unei tari. La fel consideram si noi la nivelul Regiunii Centru. Insa, mai ales in perioada de criza economica, microintreprinderile sunt printre cele mai vulnerabile categorii ale mediului privat. Din aceste considerente, sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor prin finantare nerambursabila, reprezinta, pentru cei ce vor avea acces la aceste fonduri, un sprijin mai mult decat binevenit.
In curand vom avea primii 20 de beneficiari ce vor semna contractele de finantare nerambursabila in aceasta sesiune. Stim ca beneficiarii abia asteapta semnarea contractelor insa, dupa ce vor trece momentele de euforie, intreprinzatorii vor constientiza ca urmeaza ce este mai greu si trebuie sa isi canalizeze atentia catre respectarea obiectivelor pe care si le-au propus in proiecte. Indrumarea lor in aceasta etapa este foarte importanta si suntem gata sa-i sprijinim, daca ne solicita. Dorim ca toti cei ce au semnat sau vor semna contractele de finantare, sa reuseasca sa-si finalizeze cu succes proiectele, deoarece astfel vor crea locuri de munca si vor genera crestere economica pe mai multe paliere in intreaga regiune”
, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.