Localizare pe harta

ADR Centru finalizeaza cu succes proiectul “Cresterea capacitatii personalului din administratia publica locala si judeteana de a furniza servicii publice de calitate si de a contribui la dezvoltarea durabila a Regiunii Centru”

12 iul. 2012

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru anunta finalizarea cu succes a proiectului “Cresterea capacitatii personalului din administratia publica locala si judeteana de a furniza servicii publice de calitate si de a contribui la dezvoltarea durabila a Regiunii Centru”, cod SMIS 15612. Proiectul este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013 si implementat la nivelul Regiunii Centru in perioada 2011 - 2012. Cu aceasta ocazie, ADR Centru a organizat in data de 12 iulie 2012, la Alba Iulia, conferinta de incheiere a proiectului, la care au participat 50 de persoane.

Prin intermediul acestui proiect, implementat in parteneriat cu Consiliul Judetean Alba, ADR Centru a urmarit dezvoltarea competentelor si cresterea performantelor personalului din cadrul administratiei publice locale si judetene, in ceea ce priveste elaborarea de planuri, strategii si programe de dezvoltare, scrierea de proiecte, managementul ciclului de proiect si achizitii publice. Activitatile principale ale proiectului au constat in furnizarea a 18 sesiuni de instruire si perfectionare in cele 6 judete ale Regiunii Centru, in ocupatiile: Manager de proiect, Expert achizitii publice si Director de program. Cursurile au fost sustinute de personalul specializat al ADR Centru, Agentia fiind acreditata de catre Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor ca furnizor de formare profesionala in cele trei programe mentionate anterior. Programele noastre de formare integreaza conceptele de dezvoltare durabila si egalitate de sanse si principiile asociate acestora.

In cadrul aplicatiei au fost prevazuti ca beneficiari directi 360 de functionari publici si personal contractual din administratia publica locala si judeteana din judetele Regiunii Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Datorita numarului mare de solicitari din partea partenerilor regionali, aceasta tinta a fost depasita, numarul final al beneficiarilor acestui proiect fiind de 401. De asemenea, datorita numarului mare de inscrieri, in unele judete a fost necesara organizarea de grupe suplimentare de cursanti. Ca urmare a parcurgerii acestor cursuri si a promovarii examenului de absolvire, 385 de participanti au obtinut certificate de absolvire atestate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

”Pentru ADR Centru, acest proiect a reprezentat atat o provocare, fiind primul de acest gen al Agentiei, cat si un raspuns la nevoia de perfectionare continua a administratiei publice din Regiunea Centru. Domeniile in care au fost furnizate aceste cursuri de formare: Manager proiect, Expert achizitii publice si Director de program, nu au fost alese in mod intamplator. Dorinta noastra a fost aceea de a dezvolta competentele regionale necesare conceptiei si implementarii de proiecte viabile care sa conduca la un grad ridicat de absorbtie atat in aceasta perioada cat si in urmatoarea perioada de programare a fondurilor europene. Faptul ca indicatorii asumati initial au fost depasiti in mod pozitiv nu poate fi decat un lucru imbucurator pentru regiunea noastra”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Valoarea intregului proiect a fost de 856.360 lei. Informatii suplimentare pot fi obtinute accesand pagina de internet a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru: www.adrcentru.ro , la sectiunea Proiecte Regionale.

Persoana de contact: Andreea Potinteu, expert programe ADR CENTRU, tel. 0358 401276 (int. 422), fax. 0258 818613, office@adrcentru.ro

Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013