Localizare pe harta

Sute de cetateni germani sunt interesati sa descopere oportunitatile din Regiunea CENTRU

ADR Centru a reprezentat Regiunea noastră la evenimentul Zilele Landului Brandenburg

06 sep. 2016

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a participat pentru a patra oară consecutiv la evenimentul ”Zilele Brandenburg – Ediția a XV-a”, desfășurată în localitatea Hoppegarten, lângă Berlin, în perioada 3-4 septembrie. Astfel, Regiunea de dezvoltare formată din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu a fost din nou prezentată locuitorilor Landului Brandenburg din Germania. Pe parcursul manifestării, standul Regiunii Centru a fost vizitat de mai multe oficialități, care s-au arătat interesate de a dezvolta colaborarea germană cu Transilvania și de a crește gradul de implicare eco-nomico-socială a companiilor din zona de est a Germaniei în județele regiunii noastre.

Această participare a ADR Centru a continuat cu succes seria deschisă în 2008, de reprezentare a Regiunii Centru în cadrul manifestărilor și evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Landului Brandenburg. La această ediție a manifestării au participat în total peste 120.000 vizitatori, ținând cont de apropierea localității gazdă de Capitala Germaniei, afluxul cel mai mare de oameni înregistrându-se în seara de 3 septembrie, când orășelul german a fost asaltat de peste 40.000 de vizitatori. Standul Regiunii Centru, cel mai mare din ultimii ani, a fost amplasat chiar în zona centrală a orașului Hoppegarten, aproape de Centrul de Presă și de standurile Parlamentului Landului și al Ministerului de Justiție și Siguranță Publică. În cadrul prezentării din acest an, pe lângă materialele tradiționale și informațiile tipărite primite de la reprezentanții municipiilor și județelor din întreaga Regiune, precum și alături de materialele de informare editate de ADR Centru, vizitatorilor standului le-au fost prezentate și materiale video din toate județele regiunii. Astfel, germanii s-au putut documenta mai ușor despre oportunitățile, atracțiile deosebite și tradițiile din regiune, obținând multe informații despre posibilitățile de petrecere a timpului liber în regiunea noastră, dar și despre oportunitățile de investiții în România.

O atenție deosebită a fost acordată singurului stand românesc de la această manifestare, de către domnul Stefan Ludwig, Ministrul de Justiție și Siguranță publică al Landului, care are în atribuțiuni și dezvoltarea parteneriatelor cu alte regiuni europene. Domnul ministru Ludwig a vorbit despre importanța parteneriatului bilateral susținut în Regiunea Centru de reprezentantul pentru chestiuni de parteneriat, doamna dr. Birgit Schliewenz. Dânsul a precizat că este posibil ca în anul următor să facă o vizită în Regiunea Centru, iar în această toamnă este în curs de perfectare, cu reprezentanța de parteneriat bilateral, a unei vizite în regiunea noastră a doamnei Anne Quart, Secretar de Stat în cadrul ministerului condus de domnul Ludwig, responsabilă pentru activitățile privind Siguranța publică și relațiile europene în cadrul Landului Brandenburg.

Delegația Regiunii Centru a avut, pe parcursul vizitei în Germania și întrevederi cu domnii Thomas Kralinski și Martin Gorholt, Secretari de Stat în Cancelaria de Stat a Landului, precum și o scurtă discuție cu Primul Ministru al landului, Dr. Dietmar Woidke. Vorbind despre parteneriatul bilateral Domnul Woidke a arătat că, pentru Landul Brandenburg, colaborarea cu Regiunea Centru este importantă în special prin prisma transferului de cunoștințe, a dezvoltării investițiilor și a cooperării în domeniul economic dintre cele două regiuni. În aceste sens, partea germană va susține toate inițiativele din regiunea noastră prin care se creează cele mai bune forme de cooperare între firmele românești și germane, concomitent cu un sprijin instituțional, pentru întărirea parteneriatelor dintre cele județele românești și cele din landul german.

Referitor la participarea la acest eveniment și parteneriatul cu Landul Brandenburg, domnul Simion Crețu, di-rector general ADR Centru, a declarat: ”Activitatea noastră bilaterală se dezvoltă de aproape 15 ani, dar nu ne concentrăm atenția doar pe atragerea de turiști din Germania în Regiunea Centru. În colaborare cu fiecare județ din Regiune, dar și în mod coordonat, prezentăm tot mai des posibilitățile de investiții în întreaga regiu-ne. Furnizăm informații legate de climatul economico-social și susținem permanent activitățile de parteneriat derulate de factorii de decizie politico-administrativă. Promovăm cât mai bine posibil facilitățile oferite celor care investesc în Regiunea noastră, deoarece creșterea sustenabilă vine doar după dezvoltarea relațiilor economice benefice ambelor părți. Ne bucurăm că la nivelul Cancelariei de Stat a Landului Brandenburg se acordă o mare importanță relațiilor noastre bilaterale și noi căutăm permanent, împreună cu reprezentantul de Parteneriat bilateral, noi posibilități de cooperare. Ne dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune și considerăm că, beneficiind de sprijinul partenerilor germani, vom realiza aici, în mijlocul Transilvaniei, un climat socio-economic cât mai apropiat de cel din Germania”.
                                                                                                                       Alba Iulia, 05.09.2016


Informații de background

Parteneriatul dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg a fost demarat în anul 2002, fiind consolidat de-a lungul timpului prin dezvoltarea unor proiecte comune, vizite oficiale ale factorilor de decizie politică și delega-ții ale oamenilor de afaceri. Cancelaria de Stat a Landului a susţinut activ eforturile de dezvoltare din Regiu-nea Centru și a impulsionat constant activităţile şi proiectele comune derulate în regiunea noastră. Pe lângă experiența administrativă a Landului Brandenburg, Regiunea Centru a mai beneficiat, în urma parteneriatului bilateral, și de un avantajos schimb de bune practici, deoarece acest land este cel mai avansat din Germania din punctul de vedere al introducerii şi utilizării pe scară largă a energiei produse din surse regenerabile. Un alt punct forte al acestei regiuni germane îl reprezintă posibilitatea de cooperare în domeniul dezvoltării urbane. În aceste condiții, participarea la un eveniment cum sunt Zilele Landului Brandenburg constituie, atât pentru partea română, cât și pentru partea germană, o oportunitate, iar Regiunea Centru este până în prezent singura din România care participă de patru ori consecutiv la un astfel de eveniment.

Zilele Landului Brandenburg se organizează din doi în doi ani, locația evenimentului schimbându-se de fiecare dată. Pe lângă regiunile partenere tradiționale ale Landului Brandenburg (din Polonia și România) an de an sunt invitați să participe și alți parteneri internaționali. Atenția acordată regiunilor cu care colaborează germanii este ilustrată și de către presa regională din Germania, inclusiv ca un model de conviețuire între diferite etnii, dar și în legătură cu avantajele reciproce rezultate din acest parteneriat, între care se detașează turismul și posibilitățile de colaborare economică.
Hoppegarten este un orășel din județul Markisch-Oderland, Landul Brandenburg, cu o populație de peste 17.600 locuitori. Localitatea este celebră pentru Hipodromul de aici, cel mai mare de lângă Berlin. În acest an, zonele expoziționale din orașul Hoppegarten au fost amplasate pe o suprafață de peste 8 kmp, adică aproape un sfert din suprafața întregii localități, în principalele piețe și străzi ale orașului gazdă, fiind împărțite pe zone tematice dedicate istoriei, artelor, sportului și jocurilor.