Localizare pe harta

5.10.2017 – Ziua Educației în Regiunea Centru Alba Iulia, Sibiu, Miercurea Ciuc

04 oct. 2017

 În 5 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Educației. În contextul acestei sărbători suntem alături de elevii din licee și școli, din dorința de a sublinia faptul că pentru fiecare dintre noi o educație de calitate reprezintă certitudinea unei vieți mai bune. În 5 octombrie, Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, organizează în trei județe la trei Licee de Artă, o serie de evenimente care reflectă necesitatea cunoașterii și beneficiile educației, care promovează evenimentele de calitate organizate de către instituțiile de învățământ, prin implicarea tinerilor în activități educative.

”După cum spunea și președintele Comisiei Europene „Europa are din nou vântul în pânze, dar nu vom ajunge nicăieri dacă nu profităm de el”. Pentru tineri în acești ani e momentul să își stabilească direcția pentru viitor. Așa cum scria Mark Twain, ”peste ani vom regreta mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut, decât pe cele pe care le-am făcut”. Așa că fiți atenți și căutați, participați și, mai ales, întrebați dacă nu cunoașteți! Mesajul pe care dorim să îl transmitem azi cetățenilor prin aceste activități, este că educația începe de când suntem tineri și n-ar trebui niciodată să încetăm să învățăm. E foarte important să știm cu toții că avem informații, că avem sprijin din țară și din întreaga Europă, astfel ca, prin cunoaștere să dobândim educație, iar o bună educație va contribui la un viitor mai bun, la un nivel de trai așa cum îl visăm” a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.

În activitățile pe care le susținem și la care participăm în data de 5 octombrie 2017 sunt im-plicate Liceele de Artă din Miercurea Ciuc, Sibiu, precum și cel din Alba Iulia. Grupuri de elevi alături de profesori vor susține pentru colegii lor și părinți, dar și pentru cetățeni, scurte momente muzicale, vor expune desenele realizate, se vor implica și vor implica cetățenii în activitățile derulate de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru. Pe parcursul a câteva ore, începând cu ora 11.00, fie la sediul Liceului de artă ”Nagy Istvan” din Miercurea Ciuc și al Liceului de Artă din Sibiu, sau începând cu ora 13.00 la Mall-ul din Alba Iulia, sunt invitați cu toții să participe pentru a putea vedea modul în care educația bună devine una dintre armele cele mai puternice care ne ajută să schimbăm lumea.

Cetățenii din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş și Sibiu prin intermediul Centrului Europe Direct, sunt informaţi asupra oportuni-tăților de finanțare, a drepturilor pe care le au dacă vor să muncească, să călătorească sau să studieze în alte state membre și asupra activităților instituțiilor Uniunii Europene. Reprezentanții Centrului pot fi contactaţi la tel 0358/403121, la e-mail la europedirect@adrcentru.ro, sau direct la sediul din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12.