Localizare pe harta

Lansarea oficiala a proiectulul regional pentru introducerea tehnologiilor GIS in procesul de planificare regionala si locala

29 mar. 2010

La inceputul acestui an, ADR CENTRU si Ministerul Finantelor Publice in calitate de Punct National de Contact pentru Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European au semnat Contractul de Implementare pentru finantarea proiectului „Dezvoltarea instrumentelor moderne de planificare in Regiunea Centru utilizand tehnologia GIS”. Lansarea oficiala a acestui proiect, prin care Regiunea Centru va beneficia de fonduri nerambursabile de aproape 300.000 euro, va avea loc in cadrul unui eveniment organizat maine, 30 martie 2010, la Hotel Parc din Alba Iulia, incepand cu ora 10.

Proiectul initiat de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, in parteneriat cu cele sase consilii judetene din regiune si Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, este o initiativa pilot si urmareste realizarea unei baze de date comune la nivelul Regiunii Centru, care va fi utilizata si prelucrata cu ajutorul unor instrumente moderne de planificare teritoriala - tehnologia GIS. Scopul proiectului este de a crea o conexiune intre cele sase consilii judetene, in ceea ce priveste schimbul de date si planificarea teritoriala si de a facilita accesul administratiei locale, dar si al publicului larg la date si informatii statistice din Regiunea Centru. Astfel, prin acest proiect va fi dezvoltata o solutie geospatiala integrata la nivelul regiunii Centru si un portal WebGIS al Regiunii Centru. Solutia geospatiala va cuprinde si achizitionare de software GIS performant precum si instruirea personalului din cele sase consilii judetene si ADR CENTRU in utilizarea softului GIS si a solutiei geospatiale integrate.

La seminarul de lansare, ce va avea la Alba Iulia, au fost invitati sa prezinte diferite aspecte privind utilitatea sistemelor geografice informatice in prelucrarea si reprezentarea datelor, reprezentanti ai Universitatii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, ai Consiliului Judetean Mures si ai Oficiului Judetean de Cadastru din Alba Iulia.
Proiectul „Dezvoltarea instrumentelor moderne de planificare in Regiunea CENTRU utilizand tehnologia GIS” are un buget de 350.000 Euro, din care se solicita pentru finantare suma de 294.000 Euro. Cofinantarea par-tenerilor este de 56.000 Euro, la care ADR CENTRU participa cu 25.500 Euro, restul de 30.500 Euro fiind asigurati din fondurile partenerilor proiectului. Proiectul propus de ADR CENTRU a fost evaluat de catre Punctul National de Contact al MF SEE, stabilit la nivelul Ministerului Finantelor Publice si inclus in lista pro-iectelor selectate si propuse pentru finantare. Mecanismul Financiar al SEE are ca scop reducerea disparitatilor economice si sociale in Spatiul Economic European si intarirea relatiilor bilaterale dintre Romania si statele Spatiul Economic European. Norvegia este donatorul principal al mecanismului financiar SEE, avand o participare de 47,55 milioane Euro din totalul de 50,5 milioane Euro alocat Romaniei.

„In contextul dat de evolutia accelerata a tehnologiilor de comunicare si informare, dar si din nevoia de a fluidiza fluxul de date si informatii intre autoritatile locale ale Regiunii, Agentia pentru Dezvoltare Regionala CENTRU a realizat acest parteneriat, intre Consiliile judetene si Universitatea albaiuliana „1 Decembrie 1918”. Prin acest proiect urmarim realizarea unei baze de date comune. Aceasta va putea fi extinsa ulterior la nivelul tuturor unitatilor administrative din Regiunea CENTRU. Acest proiect va fi foarte util pentru elaborarea unor harti geo-spatiale complexe, ce vor putea fi utilizate ulterior de multi solicitanti, pentru prognozarea dezvoltarii regionale. Prin acest proiect urmarim si sa dezvoltam o identitate regionala a celor sase judete si a locuitorilor acestora,” a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.


Alba Iulia,
29.03.2010