Localizare pe harta

Rezultatele implementarii programului REGIO si prognoze de dezvoltare din fonduri europene pentru Regiunea Centru

14 dec. 2010

Peste 50 de persoane au participat in data de 14 decembrie 2010 in Sala de conferinte a Hotelului Parc din Alba Iulia la cea de-a treia editie a Conferintei Regionale privind implementarea Programului Operational Regional in Regiunea Centru. Evenimentul a fost organizat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru impreuna cu reprezentantii administratiei publice locale, ai ONG si IMM implicati in program.

In cadrul celor peste 4 ore de dezbateri, participantii au analizat stadiul implementarii Programului, precum si principalele probleme intampinate in scrierea, depunerea, evaluare, contractarea si implementarea proiectelor finantate de REGIO. Pentru Regiunea Centru este un bilant pozitiv, deoarece in cei 3 ani si jumatate de implementare a acestui program au fost depuse peste 1000 de cereri de finantare, care solicita peste 1 miliard de euro, in conditiile in care, in functie de PIB-ul regiunii, celor sase judete din Regiunea Centru le sunt alocate doar 483 milioane euro.

Aceasta reuniune a incheiat ciclul de evenimente destinate informarii si promovarii Programului Operational Regional in Regiunea Centru la sfarsitul anului 2010, tinand cont ca in ultimele 2 zile ale lunii noiembrie, la Alba Iulia au fost organizate doua intalniri de lucru cu membrii echipelor de implementare a celor 149 de proiecte contractate de ADR Centru spre finantare nerambursabila. In acest ciclu s-a inscris si o Intalnire de lucru privind diseminarea rezultatelor partiale ale implementarii Programului, desfasurata in data de 7 decembrie la Consiliul Judetean Brasov. In total, la cele 4 evenimente, au participat peste 200 de persoane, reprezentand in principal publicul tinta pentru Programul Operational Regional.

„Acest gen de evenimente este organizat pentru a informa toti actorii implicati in derularea programului REGIO, precum şi pentru a se vedea cum evolueaza gradul de atragere a fondurilor nerambursabile. Astfel, cetatenii Regiunii Centru vor fi informati, inclusiv prin intermediul presei, despre stadiul de implementare al proiectelor importante care se deruleaza in regiune. Consideram ca, prin rezultatele la care am ajuns, datorita activitatii sustinute a intregii echipe de experti ai ADR Centru, regiunea noastra ocupa unul dintre primele locuri pe tara in ceea ce priveşte gradul in care sunt atrase aceste finantari. Pentru anii urmatori, 2011 şi 2012, vom vorbi deja despre un grad crescut de absorbtie a acestor fonduri, deoarece ne asteptam sa realizam plati de peste 100 de milioane de euro, in proiectele contractate. Acum, trebuie sa ne concentram atentia pe derularea conforma a fiecarui proiect in parte. Practic, din acest moment diversele proiecte depuse, unele chiar finalizate, genereaza creşterea nivelului de trai al cetateanului”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Prezentarile sustinute in cadrul conferintei sunt atasate prezentului material de informare.

Alba Iulia, 14.12.2010