Localizare pe harta

CRE:HUB - ”Policies for cultural CREative industries: the HUB for innovative regional development”

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru implementează la nivelul Regiunii Centru proiectul CRE:HUB - ”Policies for cultural CREative industries: the HUB for innovative regional development”, în traducere: ”CRE:HUB - Politici pentru Industriile Culturale și Creative: Elementul central al dezvoltării regionale bazată pe inovare”, finanțat în cadrul programului de cooperare interregională al Comisiei Europene - Interreg Europe.

Parteneriat:
Proiectul este coordonat de Regiunea Basilicata din Italia si este implementat de un consorțiu format din 8 organizații partenere provenind din 7 state Europene. La nivelul regiunii Centru, partenerul responsabil pentru implementarea proiectului CRE:HUB este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Obiectiv:
Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea modului de implementare a politicilor și programelor de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, astfel încât IMM-urile din Europa să fie mai bine sprijinite și încurajate să se dezvolte și să se lanseze în activități de inovare.

Activități:
Pe parcursul celor aproape 5 ani de implementare a inițiativei CRE:HUB, partenerii proiectului vor identifica, împărtășii și transfera cele mai bune practici și modele de îmbunătățire a politicilor de promovare și susținere a domeniului Industriilor Culturale și Creative (ICC). Totodată, partenerii proiectului vor forma grupuri de lucru de nivel regional alături de care vor crea și implementa planuri de acțiune pentru îmbunătățirea instrumentelor de finanțare disponibile la nivelul regiunilor participante, astfel încât acestea să acorde o mai mare importanță sectorului ICC.

Instrument politic vizat:

Instrumentul politic pe care ADR Centru își propune să îl modifice și îmbunătățească ca urmare a implementării acestui proiect este Prioritatea de investiții 2.1 a Programului Operațional Regional 2014-2020 – ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.”

Perioada de implementare
Proiectul va fi implementat pe parcursul a 54 de luni, în perioada 1 Aprilie 2016 – 30 Septembrie 2020.

Buget:
Bugetul total al proiectului CRE:HUB este 1.484.484,00 Euro cu o contribuție FEDR de 1.243.762,90 Euro.

Bugetul alocat Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, în vederea implementării proiectului are valoarea de 149.080,00 Euro din care 85% reprezintă cofinanțare FEDR, 13 % reprezintă cofinanțarea națională iar 2% cofinanțarea proprie ADR Centru.

Finanțator
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul programului Interreg Europe - Axa prioritară 2 - Competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii

Contact:
Pentru informații suplimentare cu privire la proiectul CRE:HUB vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact:

Laurentiu David
Departament Politici Regionale
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Str. Decebal 12, 510093, Alba Iulia – Romania
Tel. 0358 401 276 Interior 463
laurentiu.david@adrcentru.ro | www.adrcentru.ro