Piata Muncii

Numarul populatiei active civile din Regiunea Centru, la finele anului 2006, era de 1092 mii persoane, reprezentand 61% din populatia regiunii in varsta de munca (15-64 ani). Populatia ocupata a regiunii numara, la aceeasi data, 1024,9 mii persoane, reprezentand 57,3% din populatia in varsta de munca si 40,6% din populatia totala a regiunii.
Sectorul serviciilor detine cea mai mare pondere din populatia ocupata (41%), fiind urmat de industrie (29,1%) si agricultura (24,7%). Ponderea agriculturii la nivel regional este sensibil mai mica decat la nivel national (24,7% fata de 29,7 %), in timp ce ponderea industriei este mai ridicata (29,1% fata de 23,3%).
Rata generala a somajului in Regiunea Centru la sfarsitul anului 2006 era de 6,1% din populatia activa, iar in randul femeilor de 5,6%.
Numarul somerilor din regiune a scazut in fiecare an, incepand cu 2001, pe masura ce procesele de restructurare economica incepute in perioada 1997-2000 s-au incheiat. La reducerea somajului a contribuit si migratia masiva din ultimii ani a fortei de munca spre tarile Europei Occidentale
Un indicator socio-economic important si sensibil la variatiile de pe piata fortei de munca este raportul de dependenta economica (nr. persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1000 persoane ocupate). Ca efect al evolutiilor negative inregistrate in perioada 1996-2006, raportul de dependenta economica s-a deteriorat an de an, crescand de la 1293 ‰ in 1996 la 1574‰ in 2003, scazand apoi la 1469‰ in 2006.
Prognoza realizata de Institutul National de Statistica indica scaderi atat ale populatiei active, de la 1092 mii persoane in 2006 la 1013 mii persoane in 2025 , cat si ale populatiei ocupate, de la 1024, 9 mii persoane la 947 mii persoane.

Regiunea Centru, Principalii indicatori ai pietei muncii

Principalii indicatori ai pietei muncii

Regiunea Centru, Evolutia ratei de activitate a populatiei

evolutia ratei de activitate a populatiei

Regiunea Centru, Evolutia raportului de dependenta economica

evolutia raportului de dependenta economica