Localizare pe harta

ADR Centru: Comunicate de Presa

ADR Centru va atrage noi fonduri nerambursabile prin POR 2014-2020

29 sep. 2015

Prin semnarea Acordului cadru de delegare a atribuțiilor de organism intermediar pentru POR 2014-2020, la finalul lunii septembrie, se confirmă rezultatele bune obținute de către ADR Centru în implementarea fondurilor structurale 2007-2013, dar și a experienței dobândite în domeniul finanțărilor nerambursabile începând din 1998. Astfel că, ADR Centru a devenit oficial - și pentru viitoarea perioadă de programare financiară - Organism Intermediar pentru implementarea Programului Operațional Regional la nivelul celor șase județe Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Cele peste 700 de milioane de euro fonduri nerambursabile ce sunt disponibile pentru finanțare la nivelul Regiunii Centru vor fi evaluate, contractate și monitorizate prin ADR Centru.  Detalii

Investiții nerambursabile în infrastructură dezvoltare turistică și dezvoltarea IMM-urilor

28 sep. 2015

În 30 septembrie 2015, sunt convocați la Miercurea Ciuc, județul Harghita, președinții celor șase consilii județene din Regiunea Centru, primarii municipiilor reședință de județ, dar și reprezentații orașelor și comunelor din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. În cadrul acestei Ședințe a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, organizată de către ADR Centru, cei prezenți vor decide direcțiile de dezvoltare prin fonduri nerambursabile ale Regiunii Centru și perspectivele de susținere a IMM-urilor prin proiecte internaționale. Detalii

Săptămâna mobilității, a energiei verzi și a voioșiei mini-ecologiștilor

21 sep. 2015

Săptămâna 14-20 septembrie 2015 a fost pentru ADR Centru o săptămână a mobilității, o săptămâna verde, dar și o săptămână a inovației în domeniul energiei durabile din județul Alba. Marșul bicicletelor, Târgul de echipamente ecologice și al surselor de energie regenerabilă, dar și spectacolul eco al grădinițelor albaiuliene au fost organizate în această săptămână de către Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în parteneriat ADR Centru și Centrul Europe Direct Regiunea Centru, alături de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Universitatea ”1 Decembrie 1918”. Detalii

Deschiderea Programului Operațional Regional 2014-2020

16 sep. 2015

Deschiderea oficială a Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost anunțată de Sevil Shhaideh, în cadrul primei reuniuni a Comitetului de Monitorizare POR 2014-2020.

Reprezentanții Comitetului de Monitorizare (CMPOR) au luat decizii importante în cursul primei reuniuni care a avut loc la București. Întâlnirea a fost prezidată de doamna Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În cadrul reuniunii au fost dezbătute şi aprobate alocările orientative la nivel regional pentru POR 2014-2020, în special pentru categoria „regiuni mai puțin dezvoltate”, respectiv pentru cele 7 regiuni: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru, având în vedere că alocarea pentru Regiunea Bucuresti Ilfov (categoria „regiuni mai dezvoltate”) este stabilită la nivelul Uniunii Europene.


Seminar de informare la ADR Centru pentru beneficiarii de proiecte finantate din POSCCE si contractate in vara acestui an

03 sep. 2015

ADR Centru a finalizat in luna august procesul de contractare a proiectelor selectate pentru finantare in cadrul Axei Prioritare 1 – Operatiunea 1.1.1 ”Sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile si intangibile pentru intreprinderi”. Apelul de proiecte lansat in luna octombrie 2014 a oferit, pentru 72 de firme din Regiunea Centru, posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile pentru achizitia de utilaje destinate sectorului productiv. Prin seminarul organizat la Alba Iulia pentru reprezentantii beneficiarilor contractelor de finantare semnate recent s-a urmarit diseminarea metodologiei de lucru pentru derularea rapida a proiectelor.