Localizare pe harta

ADR Centru: Comunicate de Presa

Situația proiectelor contractate POR 2014-2020

29 sep. 2017

Aveți prezentată alăturat, situația proiectelor POR 2014-2020 contractate la nivelul Regiunii Centru pe Priorități de investiții, precum și gradul de acoperire al bugetului alocat. 


Microintreprinderile din Regiunea Centru se dezvoltă cu fonduri nerambursabile derulate de ADR Centru

29 sep. 2017

După mai puțin de jumătate de an de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de finantare pentru obținerea a maximum 200.000 euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea microintreprinderilor, ADR Centru este pe deplin implicata in procesul de contractare a proiectelor depuse pe Prioritatea de Investitii 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, din Regiunea Centru.

Detalii

A fost modificat Ghidul specific pentru Prioritatea de Investiții 3.2 – Mobilitate urbană a POR 2014-2020

28 sep. 2017

În data de 27.09.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2017/3/3.2/1/7 REGIUNI, POR/2017/3/3.2/1/BI și POR/2017/3/3.2/1/ITI, din cadrul Priorității de Investiții 3.2 a POR 2014-2020.



Extinderea infrastructurii de agrement în stațiunea Băile Tușnad cu fonduri Regio 2014-2020

28 sep. 2017

Azi, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, domnii Albert Tibor, primarul orasului Baile Tusnad, si Simion Cretu, director general ADR Centru au semnat contractul de finantare pentru proiectul ”Amenajari parcuri si spatii verzi in statiunea balneara Baile Tusnad”, a carui valoare totala depaseste 6,7 milioane lei. Timp de 16 luni, in aceasta localitate turistica vor fi realizate lucrari pentru sporirea accesibilitatii si dezvoltarea resurselor naturale si culturale specifice acestei localitati.



Detalii

Dezvoltarea Regională cu resurse europene implică îmbunătățirea infrastructurii și specializarea inteligentă

27 sep. 2017

În cadrul lucrărilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru, din cel de-al treilea trimestru al acestui an, desfășurate ieri în municipiul Sfântu Gheorghe a fost analizat stadiul de implementare a proiectelor depuse spre finanțare în cadrul POR 2014-2020, precum și corelarea regională a acestui program cu alte oportunități de finanțare care pot asigura dezvoltarea municipiilor, județelor și a întregii regiuni. La această întâlnire de lucru, organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru au participat peste 40 de reprezentanții ai celor şase judeţe din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum și invitați din alte structuri ale administrației publice locale.


Temele abordate vizează procesul de dezvoltare regională cu resurse europene

26 sep. 2017

Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui mâine, 26.09.2017, ședința de lucru a forului decizional al Regiunii Centru, din cel de-al treilea trimestru al acestui an. Reuniunea de lucru a Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru va avea loc în Sala Mare de Ședințe a Consiliului Județean Covasna, începând cu ora 11,00. Cei 24 de membri ai CDR Centru invitați, vor dezbate 12 subiecte propuse de către ADR Centru pe Ordinea de zi a ședinței, punând accent pe analiza stadiului de implementare a proiectelor depuse spre finanțare în cadrul POR 12014-2020, dar și alte oportunități de finanțare care pot asigura dezvoltarea municipiilor, județelor și a Regiunii. Detalii

Seminar regional de lansare a cererilor de proiecte pentru finanțarea investițiilor în unitățile de primiri urgențe

20 sep. 2017

În data de 19 septembrie, la Sala de Ședințe din cadrul Prefecturii județului Brașov a avut loc seminarul regional de lansare a finanțărilor pentru modernizarea Unităților de Primiri Urgente (UPU) din Regiunea Centru. Agenția pentru Dezvoltare Regionala Centru, în calitatea sa de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, a informat potențialii beneficiari ai apelului de proiecte din cadrul Priorității de Investiții 8.1/8.2.B POR 2014-2020, care vizează îmbunătățirea calității si a eficienței îngrijirii spitalicești de urgența.


Lista obiectivelor istorice reabilitate cu fonduri Regio din Regiunea Centru

19 sep. 2017

Harta obiectivelor istorice si culturale ale Regiunii Centru, a caror reabilitare se finanteaza din fondurile Regio 2014-2020 alocate prin Axa Prioritara 5 a programului, include multe locatii demne de vizitat. Astfel, 19 obiective turistice vor fi restaurate si conservate, cu finantare din cadrul POR 2014-2020 si se vor adauga celorlalte sapte proiecte prin care obiective de mare interes din Regiunea Centru au fost puse in valoare cu sprijinul fondurilor Regio in perioada 2007-2013.


Implementarea Programului Operațional Regional 2014--2020 în Regiunea Centru

15 sep. 2017

Implementarea in bune conditii a Programului Operational Regional 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru, in ceea ce inseamna pregatirea si informarea potentialilor beneficiari, dar mai ales evaluarea, contractarea si implementarea proiectelor acestora, pentru dezvoltarea Regiunii Centru, reprezinta obiectivul principal al activitatii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, la nivelul regiunii formate din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. ADR Centru este deplin angajata sa creasca absorbtia fondurilor structurale disponibile pentru Regiunea Centru prin Programul Operational Regional 2014-2020.

Fonduri europene pentru eficientizarea consumurilor și reducerea emisiilor poluante atât la clădirile de locuințe cât și în domeniul mobilității urbane

14 sep. 2017

Peste 100 de milioane euro fonduri nerambursabile sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finantarea proiectelor ce urmaresc cresterea eficientei energetice in cladirile rezidentiale (blocuri de locuinte), indeosebi a celor care inregistreaza consumuri energetice mari, precum si pentru imbunatatirea mobilitatii urbane, prin reducerea consumurilor si a emisiilor poluante. Este vorba despre doua apeluri de proiecte finantabile cu fonduri europene prin POR 2014-2020, care urmaresc eficientizarea consumurilor si transformarea municipiilor si oraselor in zone mai putin poluante.


A fost lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemului de cadastru

14 sep. 2017

AMPOR a publicat versiunea finală a Ghidului specific aferent Priorității de Investiții 11.1 „Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă” din cadrul Axei Prioritare 11 „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară” a Programului Operațional Regional 2014-2020.


Cetățenii germani au descoperit la ei acasa frumusețea folclorului și a tradițiilor regiunii noastre

11 sep. 2017

Timp de trei zile, in perioada 8-10 septembrie 201, o delegatie a Regiunii Centru a reprezentat Romania la un eveniment important din Landul Brandenburg, Germania. In total, circa 1000 de cetateni germani au vizitat standurile organizate de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru si Centrul de Cultura ”Augustin Bena” Alba, cu sprijinul unor mesteri populari din Ighiu si ai unui grup de elevi de la Liceul German Sebes si de la Scoala Sf. Isif din Alba Iulia. Evenimentul a fost coordonat in Germania de Reprezentanta landului german in Regiunea Centru, inscriindu-se in parteneriatul larg, demarat odata cu vizita in Regiunea Centru a doamnei Anne Quart, Secretar de Stat pentru Afaceri europene, din Brandenburg. Informatiile despre atractiile turistice si potentialul socio-economic al judetelor Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu au fost prezentate germanilor intr-o forma inedita, ca urmare a spectacolelor de traditii si folclor autentic, reprezentand viata oamenilor din Regiunea noastra.

Detalii

Cluster-e, Hub-uri și Universități pot aplica pentru Digital Innovation Hub

08 sep. 2017

Comisia Europeană a lansat un apel de aplicații pentru Digital Innovation Hub, destinat Universităților, Centrelor tehnologice și de cercetare, Incubatoarelor și acceleratoarelor de afaceri, cluster-elor și asociațiilor din industrie, precum și entităților din administrația publică implicate în dezvoltarea planurilor de specializare inteligentă. Detalii