O nouă publicație gratuită în zona Transilvaniei

Începând cu această lună, puteți citi o nouă publicație ce se distribuie gratuit în toate județele din Regiunea Centru, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Dacă v-ați pus întrebarea ”unde sunt fondurile europene?” sau ”cum mă ajută Uniunea Europeană?” acum veți găsi răspunsurile în paginile ziarului INFO REGIUNEA CENTRU. Cu 8 pagini color și alb-negru, 10.000 de exemplare sunt disponibile în peste 100 de locații din regiune, iar cu sprijinul primăriilor și al consiliilor județene noul ziar poate fi găsit la ghișeele de taxe și impozite, în gări, autogări, la punctele de relații cu publicul.

În această primă ediție sunt publicate informații despre ce au făcut sau ce vor face autoritățile publice din cele șase județe ale regiunii cu fondurile europene, informații despre acțiuni și programe dedicate cetățenilor, susținute de Uniunea Europeană, consultări publice, prognoza meteo, dar și imagini de colorat și alte informații utile. Sărbătorim Anul European al Patrimoniului cultural și se pot găsi în paginile ziarului câteva detalii despre cele peste 50 de obiective din toate județele, care s-au restaurat și redeschis datorită fondurilor europene. Avem informații despre fondurile pentru firme, despre cele referitoare la eficiența energetică, dar și o prezentare a eve-nimentelor culturale și alte proiecte dezvoltate de administrațiile județene și locale.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este editorul acestei publicații prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru și cu resurse din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. ”ADR Centru, prin proiectele sale, ce susțin apariția acestui ziar, este implicată con-stant în misiunea ei de a informa, atât potențialii solicitanți sau beneficiarii de fonduri, cât și cei peste 2 milioane de cetățeni ai regiunii, despre investițiile europene și modul în care se dezvoltă Regiunea prin modernizarea infrastructurii rutiere, a mediului social, domeniului urban, a mediului privat, turismului și conservarea patrimoniului cultural. Considerăm că este o oportunitate, atât pentru noi, cât și pentru dumneavoastră, de a promova acțiunile, proiectele, evenimentele pe care le organizăm sau în care ne implicăm, reușind astfel să transmitem aceste informații la cel puțin 10.000 de cetățeni din Regiunea Centru. Vrem să fim alături de oamenii din regiune, de cei la care de obicei nu ajungem, din sate, comune, cei ce nu sunt implicați în proiecte europene. Fiecare cetățean din această regiune trebuie să știe că sunt locuri de muncă, că a crescut calita-tea vieții datorită acestor proiecte de finanțare a mediului privat, a administrației publice locale, care din 2007 și până acum au avut bani pentru investiții importante, iar locul în care trăim s-a modernizat datorită fondurilor și proiectelor europene”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Subiectele abordate sunt din diverse sfere, de la proiecte finanțate, la inițiative ale UE, de la prio-rități europene, la investiții derulate prin fondurile Regio pentru dezvoltarea locală sau regională. Dacă doriți să ne sprijiniți, așteptăm reacțiile dumneavoastră la articolele scrise, eventual solicitări de primire ziare, sau puteți contribui la acest ziar, propunând anumite subiecte. Vă stă la dispoziție echipa de comunicare a ADR Centru, Nicolae Mărginean și Mirela Groza, din cadrul Departa-mentului de Relații Publice și Comunicare, Alba Iulia, tel: 0258-818616, int. 122, 123; fax: 0258-818613, e-mail: relatii_publice@adrcentru.ro. Următoarele trei ediții ale ziarului Info Regiunea Centru vor fi distribuite în septembrie, noiembrie, decembrie.