Presa din Regiunea CENTRU a primit informatii privind proiectele Regio din Regiunea CENTRU

In data de 6 mai 2010, Autoritatea de Management a Programului Operational Regional (AM POR) a organizat, la Hotel Parc din Alba Iulia, o Sesiune regionala de informare pentru jurnalistii din presa nationala si regionala. Scopul acestei sesiuni a fost de a prezenta presei din Regiunea Centru stadiul implementarii REGIO – Programul Operational Regional in regiune, cu detaliere pe fiecare judet. Evenimentul s-a derulat in prezenta domnilor Gabriel Friptu, director general AM POR si Simion Cretu, director general ADR Centru.

Intalnirea, fara a se transforma intr-o conferinta de presa, s-a derulat in prezenta a peste 30 de invitati, avand ca public tinta jurnalisti din fiecare judet al regiunii. In cadrul manifestarii si-au prezentat proiectele cinci organizatii diferite, din administratia publica locala, din mediul de afaceri si din domeniul organizatiilor neguvernamentale. Pentru fiecare proiect discutiile au pornit de la ideea care a stat la baza realizarii Cererii de finantare, pana la stadiul actual de implementare al fiecarui proiect.

In cadrul intalnirii cu presa au fost prezentate cinci proiecte. Trei dintre aceste proiecte au fost contractate de administratia publica: „Reabilitarea si dezvoltarea infrastructurii generale si de turism in arealul turistic Marginimea Sibiului – Valea Sebesului (Judetele Sibiu si Alba) – Modernizarea drumului de interes turistic DJ 106E pe tronsonul Jina – Sugag/Valea Sebesului/DN67C”, beneficiar Parteneriatul dintre Unitatea Administrativ-Teritoriala judetul Sibiu si Unitatea Administrativ-Teritoriala judetul Alba, prezentat de domnul IOAN BANCIU, Vicepresedinte Consiliul Judetean Sibiu; „Reabilitare Centru Istoric Traseul Estic, Traseul Sudic, Traseul Nordic Fortificatia de tip Vauban – Alba Iulia – cai de acces, iluminat si mobilier urban specific”, beneficiar Unitatea administrativ-teritoriala Municipiul Alba Iulia, prezentat de domnul NICOLAIE MOLDOVAN, Sef Serviciu Proiecte Comunitare, Departament Programe din cadrul Primariei Municipiului Alba Iulia; ”Reabilitarea si extinderea infrastructurii turistice in Orasul Rupea”, beneficiar Unitatea Administrativ-Teritoriala Orasul Rupea, prezentare realizata de DANA DARABONT, Consilier, Primaria Rupea. Un proiect a fost prezentat de reprezentantii unui important ONG din Sibiu, „Cresterea eficientei energetice la Caminul pentru persoane varstnice “Dr. Carl Wolff” din Sibiu prin izolarea termica partiala a cladirii si modernizarea instalatiei de incalzire a apei menajere”, beneficiar Asociatia “Dr. Carl Wolff” a Bisericii Evanghelice C.A. din Romania, prezentat de doamna RHEIN ORTRUN, Director Asociatia “Dr. Carl Wolff”; mediul de afaceri fiind reprezentat de proiectul sustinut de domnul Victor Lenghel, administratorul SC ADVERTIGO SRL Brasov, care implementeaza proiectul „Productie show-uri laser”.

Principalele aspecte care au fost abordate in prezentarea acestor proiecte au pornit de la detalierea nevoii care a stat la baza ideii de proiect, continuand cu corelarea obiectivelor proiectului cu obiectivele domeniilor de interventie ale Programului Operational Regional si cu activitatea de elaborare a Cererii de finantare. Discutiile au evidentiat apoi aspectele pozitive care au stat la baza semnarii cererii de finantare si incheierea contractului, dar si cele negative, legate de actualul climat economico-social.

„Un asemenea eveniment este important in aceasta perioada cand, asa cum se stie sursele de finantare se reduc din ce in ce mai mult. Trebuie acum sa dam credibilitate Programului Operational Regional si de aceea astfel de intalniri cu presa simplifica transparenta utilizarii fondurilor publice. Acum beneficiarii au putut sa prezinte presei barierele sau obstacolele intampinate in elaborarea sau depunerea cererii de finantare. Au fost analizate stadiile in care se afla acum proiectele cu finantare europeana din Programul REGIO, totul pentru a descrie cat mai bine impactul sau imbunatatirile pe care le va aduce fiecare proiect in localitatea sau in zona unde se implementeaza. Acest gen de intalniri va fi diversificat, pentru a putea pregati potentialii solicitanti de fonduri publice nerambursabile pentru viitoarea sesiune de programare, care va incepe dupa derularea cu succes a programului REGIO”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Alba Iulia,
06.05.2010