Vrei să fii un mic antreprenor?

Centrul Europe Direct Regiunea Centru, susținut de structura gazdă – Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – propune tinerilor din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, o acțiune prin care urmărește mobilizarea lor – copii alături de părinți și tutori, elevi și studenți alături de profesori – implicându-i într-o activitate prin care le vor fi transmise câteva principii specifice antreprenoriatului. La această activitate sunt vizaţi să participe elevii, studenții sau tinerii din centrele de plasament, dornici să cunoască și probabil să desfășoare în viitor, o activitate comercială. Activitatea propusă acum constă în realizarea de produse decorative, tradiționale, artizanale sau alte produse artistice, din materiile prime simple și ieftine, aflate la îndemâna lor, pentru a-i familiariza cu elementele construirii unei afaceri, cu principiile muncii orientate spre rezultate și cu importanța autocunoașterii.

Începem anul 2021 cu o activitate dedicată tinerilor. Propunem această activitate deoarece considerăm că dobândirea elementelor de bază ale educației financiare este foarte importantă, chiar de la vârste timpurii, și astfel putem oferi tinerilor o șansă mai bună pentru o dezvoltare personală durabilă. Persoanele și întreprinderile din UE pot prospera numai dacă economia funcționează pentru ei, iar a stabili o fundație cu noțiunile de bază, aplicate practic, reprezintă cea mai bună formă de învățare. Economia de piață socială unică a UE permite economiilor să crească și să reducă sărăcia și inegalitățile. Este un proiect ce pornește din prioritățile Comisiei Europene, ce urmărește să consolideze Uniunea Europeană, pentru ca economia să poată răspunde pe deplin nevoilor cetățenilor UE. Prin această activitate, educația financiară și transpunerea în practică a spiritului antreprenorial în rândul tinerilor este esențială și susține cunoașterea elementelor necesare construirii unei afaceri, autocunoaștere în ceea ce privește abilitățile și înclinațiile lor pe piața muncii, dacă nu chiar și dezvoltarea pe viitor a unor afaceri”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

La începutul lunii aprilie se vor colecta produsele realizate și se vor promova pe platforme online și în social-media, în vederea achiziționării lor de către alte persoane. Sumele obținute în urma achiziționării o să le revină celor ce le-au realizat (persoană individuală, echipă, clasă etc). Prin această activitate urmărim însușirea de valori antreprenoriale de tipul ”muncă și efort pentru recompensă„, colaborare și implicare, responsabilizare pentru calitatea produsului finit, evaluarea corectă a efortului depus transpusă în preț, mesajul fiind de încurajare a celor interesați în obținerea de venituri proprii.

La link-ul alăturat https://tinyurl.com/563tzc6w veți găsi un formular de înscriere și participare a celor ce doresc să se implice. Acesta va fi disponibil pentru înscriere până în 3 martie 2021.

Asumarea implicării cu seriozitate în activități cu un scop economic, competiția între mai mulți reprezentanți ai aceluiași mediu, dar și mândria și succesul sau recompensa efortului depus, vor fi câteva dintre elementele ce vor fi dobândite de către tinerii implicați în această activitate. Printr-un parteneriat derulat cu unități de învățământ din Regiunea Centru, DGASPC-urile și o fundație pentru tineri din regiune, Centrul Europe Direct Regiunea Centru va implica cel puțin un număr de 60 de tineri într-o acțiune de creație a unor obiecte decorative sau produse artizanale cu materia primă proprie, pe care ulterior le vor putea comercializa, urmând ca veniturile obținute să le revină. Pentru această activitate vor fi selectați tinerii care doresc să se implice, vor fi consiliați în ceea ce privește modul de prezentare al produselor și apoi vom promova produsele obținute pe contul social media atât al Centrului, cât și al structurii gazdă. În cazul în care se vor realiza produse tradiționale alimentare, participanții vor fi informați în privința normelor de siguranță alimentară, în cazul altor produse vor primi informațiile referitoare la normele de siguranță care li se aplică. În prima etapă, în lunile februarie și martie, vom invita prin intermediul partenerilor instituționali și prin promovare on-line, tinerii să se înscrie pentru a participa la această activitate. Apoi se vor culege informații despre ce produse vor să realizeze și se vor stabili pașii pentru realizarea și prezentare produselor proprii. Produsele realizate se vor colecta la sediul partenerului instituțional, urmând ca ridicarea lor să se facă fie prin livrare, fie prin ridicare de către cei ce le-au achiziționat.

La începutul lunii aprilie se va lansa campania de promovare a produselor în vederea comercializării a acestor produse. Pe adresele menționate în link-ul de înscriere, se vor transmite mai multe informații celor înscriși.

                                                                                                                                                                                                                                                                                          Alba Iulia, 23.02.2021