Ministerul Sănătății a lansat apelul de proiecte din cadrul PNRR, Componenta 7 – Transformare digitală, Investiția 3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, Investiția specifică: I3.1 – Redimensionare, standardizare și optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS).
Obiectivele investiției: reducerea timpilor de lucru pentru furnizorii de servicii medicale și pentru angajații CNAS/CAS, în interesul direct al cetățeanului, asigurarea unei funcționări optime și performante, asigurarea securității cibernetice a sistemelor din cadrul PIAS cu implementarea normelor GDPR, consolidarea capacității instituțiilor centrale, regionale și locale din domeniul sănătății de a gestiona digital datele din sistemul de sănătate, îmbunătățirea integrării verticale și orizontale a instituțiilor sanitare din România prin intermediul infrastructurii digitale, accelerarea adoptării soluțiilor de telemedicină și eficientizarea proceselor implicate, creșterea gradului de accesibilitate a serviciilor digitale ale PIAS pentru utilizatorii vulnerabili, cum ar fi persoanele cu dizabilități sau cerințe speciale, vârstnicii, persoanele cu un nivel limitat de competențe digitale etc.
Solicitant eligibil: Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Alocarea totală: 70.000.000 euro
Solicitările de proiecte pot fi depuse pe platforma informatică dedicată PNRR, până cel târziu 4 august 2023.
Mai multe detalii se regăsesc la adresa: https://www.ms.ro/ro/de-interes/apeluri-pnrr-c12-sanatate/componenta-7-transformare-digital%C4%83-investitia-specific%C4%83-i31-redimensionare-standardizare-%C8%99i-optimizare-a-platformei-informatice-din-asigur%C4%83rile-de-s%C4%83n%C4%83tate-pias/