Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a publicat Schema de ajutor de stat pentru investiția I8 din PNRR, „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”, respectiv investiția I9, „Sprijin pentru posesorii de certificate de excelență primite la competiția pentru burse individuale Marie Skłodowska-Curie”, cu finanțare din PNRR.
Programele sprijină atragerea resursei umane înalt specializate din afara României în vederea recuperării decalajelor pe care România le înregistrează față de media UE şi faţă de țările din regiune, dar și identificarea unei surse de finanțare alternative pentru proiecte care au obținut certificate de excelență în apelurile lansate în cadrul Programului Orizont 2020 și pentru proiecte care au obținut certificate de excelență în cadrul apelurilor lansate în Programul Orizont Europa, care ar permite implementarea unor proiecte excepționale propuse de cercetători, impulsionând dezvoltarea carierelor acestora în cadrul instituțiilor de cercetare din România.
Pentru mai multe detalii puteți descărca documentele următoare: