Brexit Readiness campaign/Campanie de pregătire a Brexit-ului – DG TAXUD – campanie de sprijinire a IMM – urilor privind schimbările ce vor surveni la finalul perioadei de tranziție

Sfârșitul perioadei de tranziție pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2021, va avea consecințe majore pentru întreprinderile europene care fac tranzacții cu Regatul Unit. În special, aceste întreprinderi trebuie să fie pregătite pentru schimbările inevitabile ale procedurilor fiscale și vamale, printre altele. Prin urmare, DG TAXUD a lansat o campanie de comunicare online de la 1 septembrie, pentru a sensibiliza întreprinderile din Europa – în special IMM-urile, asupra acestor schimbări.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020. În conformitate cu acordul de retragere, Regatul Unit are acum statut de țară terță și nu mai participă la procesul decizional al UE. Cu toate acestea, UE și Regatul Unit au convenit asupra unei perioade de tranziție care va dura până la 31 decembrie 2020. Însă, chiar dacă Uniunea Europeană și Regatul Unit reușesc să încheie, până la sfârșitul lui 2020, un parteneriat foarte ambițios, care să acopere toate domeniile convenite în Declarația politică, de la 1 ianuarie 2021 retragerea Regatului Unit va avea consecințe majore pentru administrațiile publice, pentru întreprinderi și pentru cetățeni. Aceste schimbări sunt inevitabile și toate părțile implicate trebuie să se pregătească în acest sens.

Pentru a le veni în ajutor, Comisia reexaminează și, dacă este cazul, actualizează cele peste 100 de anunțuri sectoriale de pregătire a Brexitului pe care le-a publicat în cursul negocierilor purtate cu Regatul Unit în temeiul articolului 50.

Puteți consulta mai jos avizele de pregătire relevante pentru domeniul fiscal și vamal.

Sprijin și asistență: echipa ADR Centru vă stăm la dispoziție cu sprijin și asistenţă, dar și cu alte servicii. Informaţii suplimentare găsiți accesând link-ul: https://ec.europa.eu/taxation_customs/uk-withdrawal-ro#heading_2 si in documentele atașate.

Listă de verificare pentru comercianți referitoare la Brexit
Brexit – cum să vă pregătiți pentru încheierea perioadei de tranziție