CONSULTARE PUBLICĂ privind impactul COVID-19 asupra activității IMM-urilor

În calitate de organizație membră a celei mai mari reţele de sprijin pentru afaceri şi inovare – Enterprise Europe Network, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vă invită să participați la consultarea publică privind impactul COVID-19 asupra întreprinderilor mici și mijlocii, lansată de Comisia Europeană.

Pandemia de coronavirus (COVID-19) a provocat o încetinire a economiei la nivel mondial. Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) au fost în mod special afectate, iar criza și efectele acesteia amenință activitățile comerciale și conduc adesea la perturbări ale lanțului de aprovizionare.

Consultarea a fost lansată în cooperare cu Enterprise Europe Network și se adresează IMM-urilor din Europa. Aceasta vizează perturbările lanțului de aprovizionare și modul în care IMM-urile pot fi sprijinite în relația cu lanțul de aprovizionare.

Scopul acestei consultări este acela de a colecta informații care vor ajuta Comisia Europeană să elaboreze politicile de redresare. Răspunsurile colectate vor contribui la elaborarea politicilor Comisiei Europene, care vizează soluționarea problemelor legate de lanțul de aprovizionare a IMM-urilor din Europa.

Astfel, întreprinderile mici și mijlocii interesate să sprijine Comisia Europeană în elaborarea politicilor care vizează soluționarea problemelor legate de lanțul de aprovizionare cu care se confruntă întreprinderile din Europa sunt invitate să completeze Chestionarul privind impactul COVID-19 asupra activității IMM-urilor.

Sprijin și asistență: Echipa ADR Centru vă stă la dispoziție cu sprijin, asistență și informații suplimentare pentru înregistrare, dar și cu alte servicii. Persoană de contact: Dumitrița Burduf, E-mail: dumitritaburduf[at]adrcentru.ro.