In perioada 23-24 noiembrie 2009, Comisia Europeana a organizat la Bruxelles, un ultim eveniment de promovare a conceptelor de inovare si creativitate, in cadrul initiativei „2009 – Anul European al Creativitatii si Inovarii”, acest eveniment precedand sesiunea finala de inchidere a proiectului, ce va avea loc in luna decembrie la Stockholm.
Reunind o audienta larga, formata din reprezentantii institutiilor europene, mediului academic si de cercetare, mediului de afaceri dar si ai administratiilor locale si regionale, evenimentul „Creativity, Innovation, Design – Beyond the crisis: design for a sustainable future” a avut ca obiectiv promovarea inovarii si creativitatii ca solutii pentru iesirea din criza economica si financiara.
Exemplele practice prezentate in cadrul conferintei au contribuit la argumentarea viabilitatii acestor solutii, ele inscriindu-se in directia promovata de Comisia Europeana, in cadrul initiativei „2009 – Anul European al Creativitatii si Inovarii”, pentru accelerarea cresterii economice la nivelul UE si atingerea obiectivelor Agendei Lisabona.
Initiativa „2009 –AECI” apartine Comisiei Europene, prin Directoratul General pentru Cultura si Educatie in asociere cu Directoratul General pentru Intreprinderi si Industrie, aceasta reusind, pe parcursul anului 2009, sa aduca in prim plan pe agenda Uniunii Europene tematici precum: stimularea tuturor formelor de creativitate, ca parte a procesului de educatie; promovarea diversitatii culturale ca sursa de creativitate si inovare; promovarea domeniului ICT ca mediu de expresie a creativitatii; dezvoltarea unei intelegeri mai cuprinzatoare a procesului de inovare si a importantei adoptarii unei atitudini antreprenoriale; promovarea inovarii ca fundament al dezvoltarii durabile; incurajarea trasarii unor strategii locale si regionale bazate pe inovare si creativitate; adoptarea inovatiilor in sectorul public etc.
Principalele idei promovate in cadrul acestui ultim eveniment au fost:
• „Livrarea” – importanta transformarii ideilor in produse si servicii precum si transpunerea acestora pe piata;
• Valorificarea si sprijinirea tinerilor ca motoare ale inovarii si creativitatii
• Crearea unei punti de legatura intre creativitate si arta
• „Inovatie sociala” – solutiile inovative nu trebuie sa vizeze doar produse sau servicii, pot fi inovate aspectele sociale si culturale ale unei societati.
Jordi Curell Gotor – Director in cadrul Directoratului General pentru Cultura si Educatie, concluziona in finalul acestei conferinte, ca punerea in comun a tuturor acestor idei si puternica lor promovare, atat la nivel de politici, cat si de practica, vor determina evolutia Uniunii Europene de la o societate a cunoasterii la o societate a inovarii.
Informatii suplimentare cu privire la acest eveniment, precum si referitor la alte activitati organizate in cadrul acestei initiative a Comisiei Europene pot fi obtinute acesand pagina de internet a „2009 –AECI” la adresa www.create2009.europa.eu.