Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a demarat procesul de elaborare a Planului de Dezvoltare Regională Centru pentru perioada 2028 – 2034

Peste 160 reprezentanți ai Grupurilor de Lucru Județene din Sibiu, Alba și Mureș au participat la întâlnirile tehnice pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională Centru aferent perioadei de programare  2028-2034. Evenimentele au fost organizate în comun de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și cele trei Consilii Județene, în perioada 9-16 iulie 2026. Obiectivul principal al acestor grupuri de lucru îl reprezintă sprijinirea procesului comun de planificare regională prin identificarea principalelor provocări și nevoi de dezvoltare la nivel județean, discutarea posibilelor soluții și creionarea unor posibile intervenții ca parte a Planului de Dezvoltare a Regiunii Centru.

„Comisia Europeană a anunțat în toamna anului trecut că valoarea Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2028 – 2034 va fi de 2.000 de miliarde de euro, mai mare cu 150 de miliarde de euro față de valoarea CFM 2021 – 2027. România ar putea beneficia de peste 60 de miliarde euro pentru a finanța acele investiții care să răspundă deopotrivă obiectivelor Uniunii Europene, în general, dar și specificului și nevoilor naționale. Pentru aceasta este necesar să avem pregătite documentele programatice, planurile și strategiile de dezvoltare la nivel sectorial, regional și național.  Mai multe detalii…