Municipiul Târnăveni s-a dezvoltat pe ambele maluri ale Târnavei Mici, râul fiind parte a țesăturii urbane, fără a fi integrat în ea. Asemeni altor orașe cu o astfel de caracteristică geografică, edilii din Târnăveni s-au gândit să transforme cursul râului dintr-un element de separare într-unul de unitate. Pentru realizarea acestui deziderat, autoritățile publice din Târnăveni au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, un contract de finanțare în valoare totală de peste 3 milioane de euro.