Finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027
1 Iunie 2026 a fost zi de mare bucurie pentru toată comunitatea din Ocna Sibiului. Cu mic, cu mare s-au adunat la Centrul Cultural în cadrul unui eveniment care a celebrat deopotrivă copilăria și grija prezentă și viitoare pentru dezvoltarea localității și creșterea nivelului de trai al localnicilor.
După lucrări de extindere, reabilitare și dotare, finanțate în cadrul proiectului „Extindere, reabilitare, dotare Centru cultural și îmbunătățirea spațiilor publice urbane” prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și ulterior prin Programul „Regiunea Centru”, acest obiectiv a fost transformat în ceea ce, pentru cei care l-au văzut deja, reprezintă „o adevărată bijuterie”. Au fost realizate lucrări de rezistență la clădirea existentă, modificări de arhitectură, creare de noi instalații utilitare și specifice moderne, precum achiziția și instalarea dotărilor necesare unui centru cultural care are o sală de spectacole cu 188 de locuri la parter și 87 de locuri la supantă, scenă de 7×12.5 m, garderobă, cu spații anexe destinate artiștilor (vestiare, grupuri sanitare, zone de regrupare, cabine artiști), foaier de primire, cu posibilitate de organizare evenimente de anvergură diferită, sală de activități pentru copii și tineret, spații administrative, lift de persoane (inclusiv pentru persoane cu dizabilități) și adăpost de protecție civilă la subsol. De asemenea, au fost realizate spații expoziționale, mediatecă și o sală de lectură și s-au amenajat spațiilor exterioare, un acces auto și parcări. Mai multe detalii…