În municipiul Sfântu Gheorghe, fondurile europene contribuie la dezvoltarea infrastructurii de învățământ pentru cei mai mici locuitori

Participarea copiilor la educația ante-preșcolară este redusă, chiar dacă ea oferă o bază solidă de pornire pentru formarea pentru viață și pentru cerințele și rigorile sistemului educațional. Motivul principal este lipsa infrastructurii. Pentru a compensa această lipsă, sesizată mai ales în Zona Marginalizată Câmpul Frumos, autoritățile publice locale din municipiul Sfântu Gheorghe au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, autoritatea de management a Programului „Regiunea Centru” contractul de finanțare pentru proiectul „Construire grădiniță și creșă – Câmpul Frumos”.

Contractul de finanțare, în valoare totală de 17.782.007,78 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile este de 4.715.222,21 lei, este finanțat în cadrul PR Centru, Prioritatea 6: „O regiune educată”, Acțiunea 6.1: Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu”. Mai multe detalii regăsiți aici…