Lansare apel de finanțare pentru modernizarea taberelor școlare – Programul Regiunea Centru 2021-2027

În cadrul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027, Acțiunea 7.2 – Creșterea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor prin dezvoltarea activelor turistice publice și a serviciilor turistice adresate lor are un buget total alocat de peste 8.061.951 euro. Depunerea proiectelor pentru acest apel va începe în 26 martie 2026, termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare fiind 26 august 2026.

 ”Finanțarea destinată modernizării taberelor școlare – centre de agrement pentru tineret, așa cum sunt definite în Ghid – înseamnă, înainte de toate, o șansă reală pentru copiii și tinerii din Regiunea Centru. Este o investiție în experiențe care pot modela caractere, pot deschide orizonturi și pot crea amintiri ce rămân pentru o viață întreagă.

O tabără, fie de vară, de iarnă, educațională sau de dezvoltare personală, este una dintre cele mai frumoase și formative etape din copilărie și adolescență. În tabere, copiii și tinerii descoperă bucuria activităților în aer liber, puterea prieteniei și încrederea în propriile forțe. Învață prin joc, prin colaborare și prin experiențe directe, într-un mediu sigur, în care sunt încurajați să fie curajoși, curioși și autentici. Departe de rutina zilnică și de ecrane, ei au ocazia să se reconecteze cu natura, cu ceilalți și cu ei înșiși.

Programul „Regiunea Centru” 2021–2027 susține dezvoltarea acestor tabere astfel încât ele să devină spații deschise tuturor copiilor și tinerilor, indiferent de mediul din care provin. Un accent deosebit este pus pe integrarea celor din grupuri vulnerabile sau marginalizate, pentru ca niciun copil să nu se simtă exclus și pentru ca fiecare să aibă șansa de a trăi această experiență. Incluziunea nu este doar un principiu, ci un angajament concret: acela de a crea contexte în care diferențele devin resurse, iar fiecare copil este valorizat și sprijinit.

Ne dorim ca aceste tabere să fie locuri în care copiii și tinerii cresc frumos – mai încrezători, mai independenți, mai empatici. După timpul petrecut în tabără, revin acasă mai maturi și mai siguri pe ei, cu prietenii noi și cu sentimentul că pot face mai mult decât credeau. Sunt pași mici, dar esențiali, spre formarea unor adulți echilibrați și implicați în comunitate”, a precizat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.

 Acțiunea 7.2 Creșterea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor prin dezvoltarea activelor turistice publice și a serviciilor turistice adresate lor face parte din Prioritatea 7 “O regiune cu turism sustenabil” aferentă Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027 și se subordonează Obiectivului Specific 4.6 “Creșterea rolului culturii și al turismului sustenabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială“.

Prin apelul lansat sunt sprijinite investiții care vizează creșterea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor prin dezvoltarea activelor turistice publice și a serviciilor turistice adresate lor.

 Intervențiile sunt eligibile exclusiv în cadrul centrelor de agrement pentru copii și tineri existente. Astfel, în cadrul acestui apel nu se va finanța înființarea de noi centre de agrement.

 Apelul de proiecte este de tip competitiv cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.

  • Valoarea minimă a finanțării nerambursabile solicitate: 240.000 euro
  • Valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate: 3.600.000 euro

Activitățile eligibile în cadrul acestui apel sunt următoarele:

I.Activități vizând reabilitarea, modernizarea și dotarea centrelor de agrement

II.A Activități soft care contribuie la îndeplinirea obiectivului specific al priorității (OS 4.6 creșterea rolului culturii și al turismului durabil la dezvoltarea economică integrarea socială și inovare socială), inclusiv încurajarea accesului incluziv al copiilor și tinerilor din grupuri vulnerabile

II.B. Activități de promovare a obiectivului vizat de intervenție, și, după caz, a activităților soft propuse

II.C. Activități aferente serviciilor de:

  • proiectare și asistență tehnică
  • consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și managementul implementării proiectului;
  • auditul financiar extern al proiectului;
  • informare și publicitate obligatorie aferentă proiectului.

Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+, link: https://mysmis2021.gov.ro/.

Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk vă pot oferi gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare. Ne puteți contacta pe adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau puteți transmite direct un mesaj către Biroul de Informare al ADR Centru completând formularul de solicitare de informații disponibil la adresa: https://www.regiocentru.ro/solicitari-de-informatii/.