Liceul „Petru Rareș”din Feldioara va fi modernizat cu 8 milioane euro

Un nou proiect de finanțare prin PR Centru 2021-2027, privind eficientizarea energetică, consolidarea și modernizarea Liceului „Petru Rareș” din Feldioara a fost semnat pentru comunitatea locală de peste 7600 de locuitori. Beneficiarii direcți sunt cei aproape 200 de elevi ai liceului din urbea de pe malul Oltului și cadrele didactice și auxiliare din unitatea de învățământ. Pentru a sprijini dezvoltarea comunității prin educație, Primăria Comunei Feldioara a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanțare cu valoare totală de aproape 8 milioane de euro, din care circa 5,5 milioane de euro reprezintă suma nerambursabilă alocată din Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

Mai multe detalii aici.