Prin fonduri nerambursabile din Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027
Printr-un proiect de dezvoltare urbană integrată, regenerarea spațiilor neutilizate și punerea în valoare a potențialului turistic de care dispune orașul, Primăria Ocna Mureș urmărește revitalizarea a peste 8500 mp de spațiu public al orașului. Edilii continuă astfel implementarea proiectelor de dezvoltare din ultimii ani care vizează îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Contractul de finanțare semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, va asigura bugetul necesar pentru creșterea aproape la nivel dublu a spațiului verde din oraș, dar și pentru derularea unei campanii de informare a cetățenilor, cu accent pe beneficiile proiectului și încurajarea utilizării noilor spații publice.