Programul REGIO aduce fonduri destinate creării unui modern centru de zi

Pentru vârstnicii din Țara Moților, la Abrud-Alba Edilii din Abrud – județul Alba, își văd împlinită munca depusă pentru pregătirea proiectului depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în vederea finanțării prin Axa Prioritară 8 a Programului Operațional Regional 2014-2020, a unui nou proiect pentru finanțarea investițiilor sociale din oraș, cu o sumă totală de aproape 4,3 milioane lei. Prin această nouă inițiativă se vor atrage fonduri europene în valoare de peste 900.000 euro, pentru modernizarea și dotarea unei construcții, care va avea apoi destinația de Centru de Zi pentru persoane vârstnice. Concomitent, în aceeași zonă, unde acum este un […]

Detalii

Aproape 2 milioane euro vor fi investite pentru crearea unui parc multifuncțional la Brasov

Primăria Municipiului Brașov va utiliza fonduri în valoare totală de 1,85 milioane euro pentru a oferi cetățenilor orașului și, în special, locuitorilor zonei Valea Cetății, un nou spațiu public, transformând un teren viran cu bălării într-un parc modern, multifuncțional, în suprafață de peste 1,6 hectare, cu alei pietonale, piste de biciclete și alei carosabile, unde se va putea practica ciclismul ca și sport, dar și pentru recreere și agrement. Finanțarea este asigurată în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020, prin semnarea contractului coordonat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul priorității pentru îmbunătățirea mediului urban, și revitalizarea orașelor. ”Municipalitatea […]

Detalii

Va fi construit un centru multifuncțional în valoare de peste 1 milion euro dedicat persoanelor defavorizate din Tîrgu Mureș

Primăria Municipiului Tîrgu Mureș vine în ajutorul persoanelor din zonele marginalizate, prin construirea, echiparea și dotarea unui Centru Multifuncțional în Municipiul Tîrgu Mureș. Contractul de finanțare nerambursabilă semnat de către primarul municipiului Tîrgu Mureș domnul Dorin Florea și domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, alocă peste 6 milioane de lei, pentru realizarea unui spațiu de sprijin ce va putea garanta dreptul fiecărei persoane sau colectivități aflate într-o situație de nevoie socială, de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale corespunzătoare și nediscriminatorii. Contractul de finanțare va fi susținut din bugetul […]

Detalii

ADR Centru vă invită să discutați cu Comisarul European pentru Transporturi

În actualul context al pandemiei COVID-19, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru se implică în diseminarea de informații oficiale privind măsurile adoptate la nivel național și european privind aspectele importante ale vieții socio-economice. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, statele membre ale Uniunii Europene, cu sprijinul Comisiei, au evaluat diverse soluții pentru a face față crizei. […]

Detalii

În cartierul tîrgumureșean Belvedere vor fi construite o nouă creșă și o nouă grădiniță, pentru mai mult de 150 copii

În zona Belvedere a municipiului Tîrgu Mureș se vor realiza încă două investiții importante în domeniul învățământului, prin care cei mai mici cetățeni ai orașului vor beneficia de condiții mult mai bune de educație. Este vorba de construcția unei creșe și a unei grădinițe, pe o suprafață totală de peste 2000mp, ca urmare a contractării proiectului REGIO, depus de Primăria tîrgumureșeană în cadrul Axei Prioritare 4 și finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru creșterea calității infrastructurii educaționale. Este vorba de îmbunătățirea accesului la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, valoarea totală a proiectului […]

Detalii

În cartierul Belvedere vor fi construite o nouă creșă și o nouă grădiniță, pentru mai mult de 150 copii

În zona Belvedere a municipiului Tîrgu Mureș se vor realiza încă două investiții importante în domeniul învățământului, prin care cei mai mici cetățeni ai orașului vor beneficia de condiții mult mai bune de educație. Este vorba de construcția unei creșe și a unei grădinițe, pe o suprafață totală de peste 2000mp, ca urmare a contractării […]

Detalii

Decret nr 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, până în 14 mai 2020

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 14 aprilie a.c., decretul nr 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României. Vă prezentăm în continuare textul decretului Având în vedere că, pe plan mondial, atât numărul de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, cât și numărul de decese provocate de acesta crește semnificativ, fără să […]

Detalii

Mai mult de 58 milioane lei fonduri Regio vor fi investite în municipiul Sibiu pentru trasee pietonale și piste de biciclete moderne

Străzile și infrastructura rutieră din municipiul Sibiu continuă să se modernizeze și să se adapteze noilor necesități pentru a oferi cetățenilor un aer curat și o stare de sănătate și creșterea stării de siguranță, prin alte două contracte de finanțare semnate. Proiectele ce vizează realizarea unui coridor de deplasare cu bicicleta între cartierului Ștrand cu zona centrală și parcul Sub Arini, precum și realizarea unui traseu pietonal pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin, au intrat la finanțare, urmând a se finaliza până în 2022, cel târziu. Contractele de finanțare au fost semnate de către doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu […]

Detalii