Cu fonduri europene nerambursabile gestionate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Peste 100 de apartamente din Municipiul Sfântu Gheorghe vor fi reabilitate termic
Situat într-o zonă depresionară în Sud-Estul Transilvaniei, municipiul Sfântu Gheorghe este cunoscut pentru temperaturile medii anuale scăzute. De aceea, autoritățile publice locale fac eforturi pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale. În acest demers se integrează și un nou contract de finanțare cu fonduri europene, care are ca obiect reabilitarea termică a peste 100 de apartamente, semnat de UAT Sfântu Gheorghe cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru 2021 – 2027”.
Contractul de finanțare a proiectului „Lucrări de reabilitare termică a unor blocuri de locuințe din Municipiul Sfântu Gheorghe” este finanțat în cadrul Priorității 3: O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 – Eficiență energetică în clădiri rezidențiale. Valoarea totală a proiectului este de 22.677.229,51 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.574.850,00 lei. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este luna aprilie 2028. Mai multe detalii…