Peste 2 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, investite pentru eficientizarea energetică a trei blocuri cu aproape 130 de apartamente

Un  nou contract de finanțare semnat pentru municipalitatea din Târgu Mureș

Semnatar al Convenției Primarilor – cea mai mare rețea de autorități publice din UE care-și dedică eforturile pentru combaterea schimbărilor climatice – Municipiul Târgu Mureș și-a luat angajamentul de a reduce emisiile de dioxid de carbon. Pentru aceasta este necesar ca rata renovărilor clădirilor să crească, deoarece sectorul imobiliar este unul dintre cei mai mari producători de gaze cu efect de seră. Urmând această direcție de acțiune, UAT Târgu Mureș a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru 2021 – 2027”, un contract de finanțare pentru reabilitarea energetică a trei clădiri rezidențiale.

Proiectul „Lucrări de creștere a performanțelor energetice Ia blocuri de locuințe din Municipiul Târgu Mureș – B-dul 1 Decembrie 235, Str. Gheorghe Doja 179A și Str. Petru Dobra 32-34”, este finanțat în cadrul PR Centru 2021 – 2027, Prioritatea 3 „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 „Eficiență energetică în clădiri rezidențiale”. Valoarea totală a proiectului este de 12.212.788,72 lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.074.298,14 lei. Termenul de finalizare a proiectului este luna ianuarie a anului 2028. Mai multe detalii…