Peste 233 milioane euro fonduri europene, investite în dezvoltarea județului Alba

În județul Alba a avut loc cea de-a treia dezbatere din Regiunea Centru, și ultima din 2019, organizată pentru informarea cetățenilor referitor la fondurile europene, unde sunt deja investite și unde mai este nevoie de finanțare. Localizarea fondurilor europene din județul Alba, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, derulate prin proiectele finanțate de POR, AFIR sau POCU, a fost prezentată de reprezentanții ADR Centru, ai OJFIR Centru, ai OIR POSDRU Centru, dar și de către reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Primăriilor Alba Iulia, Blaj și Cugir. Un număr de 70 de persoane au fost prezente la acest eveniment și au adresat întrebări, direct sau online, iar transmisiunea live de la fața locului a fost văzută de peste 7.370 persoane.  

Atât cetățenii participanți la eveniment, cât și cei care au urmărit discuțiile în mediul online, au aflat că la nivel județean, prin fondurile europene dedicate dezvoltării mediului urban și mediului rural, s-au atras în cele două perioade de programare, 2007-2013 și 2014-2020, peste 233,4 milioane euro, prin 164 contracte de finanțare derulate prin POR, respectiv 298 milioane euro, prin 9.366 contracte de finanțare derulate prin AFIR.

Alături de aceste rezultate, prezentate de către reprezentanții ADR Centru, doamna Adriana Mureșan și al OJFIR Centru, doamna Eva Miclaela Mera, au mai fost menționate și proiectele derulate pentru îmbunătățirea resurselor umane din Regiunea Centru derulate din Programul Operațional Dezvoltare Capital Uman, informații prezentate de directorul executiv adjunct OIR POSDRU Centru, doamna Alexandra Rus.

Alături de moderatorul evenimentului, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, au răspuns întrebărilor din sală și reprezentanții administrației publice locale, respectiv domnul Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba, alături de doamna Lenica Bucur, Șef serviciu în cadrul CJ Alba, domnul Liviu Stanciu – reprezentant al Primăriei Alba Iulia, domnul Marius Jibotean – Manager public al orașului Cugir și doamna Dorinda Barta, Șef serviciu în cadrul Primăriei Blaj. Experiența implementării proiectelor europene, cu beneficii și dificultăți, a fost prezentată și de alți trei beneficiari de fonduri pentru dezvoltarea resurselor umane și pentru investițiile în mediul rural.

Evenimentul promovat pe rețeaua social-media a stârnit reacțiile cetățenilor din județ care au adresat întrebări, în special referitoare rețeaua infrastructura din județ. Întrebările participanților la eveniment s-au referit la intențiile administrației publice locale de a reabilita noi drumuri, la posibilitățile de finanțare pentru infrastructura medicală, perspectivele de finanțare pentru perioada 2021-2027, dacă se vor redeschide anumite linii de finanțare pentru întreprinderi, dar și ce programe de finanțare vor fi disponibile pentru tineri, mai ales pentru rromi. De asemenea, s-a mai întrebat dacă se va crea, pentru mediul rural, un program cu scopul de a se digitaliza comunele, dacă se va relansa linia aferentă fondurilor pentru modernizare activități neagricole, dar și cu cât va crește rata contribuției solicitanților de fonduri pentru viitoarele proiecte europene. Dacă doriți să aflați răspunsurile acordate, puteți urmări transmisiunea live pe contul social-media al Europe Direct Regiunea Centru.

”Și în județul Alba, am încercat împreună cu alături de ceilalți reprezentanți ai organismelor intermediare, să explicăm pentru cei ce doresc să acceseze fonduri europene, cum participarea la acest gen de evenimente este importantă, deoarece află informații utile și pot adresa întrebări direct celor implicați. Este necesar ca fiecare potențial solicitant de fonduri să facă eforturi pentru a înțelege sistemul de derulare al acestora, care nu e costisitor ca la o bancă, nici rapid și lejer ca un împrumut de la membri familiei, dar e condiționat de anumite proceduri. E ușor să spui din spatele unei tastaturi că ceva nu merge bine, dar nu toate lucrurile pot fi făcute peste noapte, iar prioritar pentru autoritatea județeană a fost, până în prezent, infrastructura rutieră și cea de sănătate, care afectează și deservesc un număr mare de cetățeni. În același timp, ieri fiind Ziua Internațională a Drepturilor Omului, ne-am bucurat să premiem 12 tineri implicați într-un proiect educațional ce susține dezvoltarea abilităților personale de susținere și prezentare publică, a unor informații pe teme propuse, derulat de Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” și Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

               Alba Iulia, 11.12.2019