Având mai mult de 5.000 de locuitori, Lunca de Jos din județul Harghita are nevoie imperioasă de o școală nouă, modernă pentru cei peste 270 de elevi care frecventează Școala Gimnazială „Majlath Gusztav Karoly”, din centrul de comună. Pentru atingerea acestui obiectiv, autoritățile locale din Lunca de Jos, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Majlath Gusztav Karoly”, au semnat cu Agenția pentru dezvoltare Regională Centru, Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru 2021 – 2027”, contractul de finanțare al proiectului „Dezvoltarea învățământului primar și gimnazial în localitatea Lunca de Jos”.
Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 6 – „O regiune educată”, Acțiunea 6.1 – Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu din cadrul Programului „Regiunea Centru 2021 – 2027”. Valoarea totală a proiectului este de 27.295.472,31 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 4.914.017,60 lei, iar cea din partea bugetului de stat este de 12.504.593,76 lei. Diferența reprezintă cheltuieli eligibile și neeligibile care vor fi suportate de beneficiar și partenerul local al acestuia.Termenul asumat pentru finalizare proiectului este luna decembrie 2029. Mai multe detalii…