Peste 5 milioane de euro, investiți pentru modernizarea și creșterea atractivității transportului public din Reghin

În municipiul Reghin ponderea transportului public în paleta de modalități de mobilitate folosite de locuitori și vizitatori este de sub 10 procente, arată un studiu de trafic recent. Pentru a îmbunătăți acest procent, edilii din Reghin au decis să modernizeze transportul public apelând la o finanțare european nerambursabilă. Ei au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021–2027, un contract de finanțare a cărui valoare totală depășește 5 milioane de euro.

Contractul pentru „Proiect Integrat privind modernizarea transportului public în comun din Municipiul Reghin, județul Mureș” este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane). Valoarea totală a contractului este de 27.136.471,00 lei, din care valoarea fondurilor europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 22.255.789,78 lei, valoarea fondurilor nerambursabile de la Bugetul de Stat este de 3.403.826,67 lei, iar diferența până la valoarea totală reprezintă contribuția beneficiarului. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna decembrie 2029.  Mai multe detalii…