Consultați materialele prezentate în cadrul seminarului de lansare
Cu un buget de 11,66 milioane euro fonduri nerambursabile disponibile pentru această linie de finanțare, solicitanții interesați de accesarea de fonduri prin intervenția 1.2.2-Clustere inovative, pot depune cereri de finanțare. Apelul de proiecte este de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare, în intervalul 6 iulie-6 noiembrie 2026.
Prin Programul Regiunea Centru 2021-2027, obiectivul intervenției 1.2.2 Clustere inovative este de a sprijini activitatea clusterelor (crearea de rețele, cooperarea, schimbul de experiență și activitățile grupurilor de inovare, inclusiv între întreprinderi, organizații de cercetare și autorități publice; informare, comunicare și studii) și investiții în modernizarea / înființarea de infrastructuri de inovare de care să beneficieze membrii clusterului.
Principalele provocări ale Regiunii Centru în ceea ce privește clusterele inovative sunt dinamizarea mediului de afaceri și difuzarea inovării (cercetarea-dezvoltarea-inovarea), între cauze fiind și gradul redus de integrare al întreprinderilor în cadrul lanțurilor valorice naționale, europene și internaționale și nivelul deficitar de integrare a ecosistemului regional de cercetare în spațiul CDI național și european. Pot solicita finanțare nerambursabilă de minim 300 mii euro -maxim 3,5 milioane euro, entități de management a clusterului sau parteneriate între entități de management a clusterului. Mai multe detalii…