Sesiune tehnică de informare privind dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027

În contextul lansării apelului de proiecte aferent componentei „Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în perspectiva creării comunităților de energie”, din cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027, peste 70 de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale eligibile si consultanti din județul Mureș au participat la o sesiune tehnică de informare organizată la sediul Consiliului Judetean Mureș.

În Sala mare de ședințe a Palatului Administrativ din Târgu Mureș, în prezența Președintelui CJ Mureș, domnul Péter Ferenc si a Directorului general ADR Centru, domnul Simion Crețu, experții ADR Centru au prezentat principalele informații privind apelul de proiecte, condițiile de eligibilitate, tipurile de investiții finanțabile, criteriile de evaluare, precum și aspecte practice legate de depunerea cererilor de finanțare. Evenimentul a oferit un cadru aplicat de dialog, menit să sprijine autoritățile locale în elaborarea unor proiecte mature și competitive.

“Prin aceste demersuri, ne reafirmăm angajamentul de a sprijini comunitățile locale în procesul de tranziție către surse de energie regenerabilă și de a contribui activ la dezvoltarea sustenabilă a județului Mureș. Programul Tranziție Justă reprezintă o oportunitate strategică pentru consolidarea independenței energetice locale și pentru stimularea investițiilor verzi cu impact pe termen lung”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Totodată, participanții au fost informați despre dezvoltarea comunităților de energie și optimizarea consumului de energie de către dl. Alexandru Mureșan – Co-Founder, CEO – Renergia, lector în cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Astfel, toti potențialii solicitanti de finantare au primit direct clarificări din partea reprezentanților OI PTJ Centru si prin conexiune online din partea Autorității de Management a PDDTJ.

De asemenea, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Consiliul Județean Mureș, a fost prezentată oficial platforma de informare dedicată Programului Tranziție Justă – www.tranzitiejustamures.ro – care oferă acces rapid și centralizat la apelurile active, documentația necesară, calendarul sesiunilor de informare și apelurile planificate pentru anul 2026. Toți potențialii solicitanți de fonduri sau beneficiarii de finanțare pot acum să se informeze de pe oricare din sursele online https://ptj.adrcentru.ro/, https://mfe.gov.ro/ptj/ și platforma coordonată de Consiliul Județean Mureș.

Perioada de depunere a cererilor de finanțare este cuprinsă între 25 februarie 2026 și 26 august 2026, iar solicitanții eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale, care pot depune proiecte individual sau în parteneriat cu alte UAT-uri.

Pentru județul Mureș, alocarea financiară indicativă este de 17.956.608 euro, apelul fiind unul competitiv. Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 300.000 euro și 10.000.000 euro, cu o cofinanțare minimă de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, asigurată de solicitant.

Pe site-ul coordonat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru sunt publicate prezentările susținute în cadrul evenimentului de la Târgu Mureș.