Harghitenii, invitați să discute despre utilizarea fondurilor europene în județ
În 14 noiembrie 2019, începând cu ora 11.00, vă așteptăm la Sala mare a Consiliului Județean Harghita din municipiul Miercurea Ciuc, să vorbim despre proiectele europene deja realizate sau care doriți să fie implementate în județ. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Centrul de informare a cetățenilor Europe Direct Regiunea Centru, alături de Consiliul Județean Harghita, organizează un eveniment dedicat locuitorilor din județul Harghita, o dezbatere în care se va discuta despre proiectele și îmbunătățirile de care ne bucurăm în ultimii ani, prin atragerea de fonduri europene. Pe lângă reprezentanții organizatorilor, vor mai lua cuvântul reprezentanții Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc, reprezentanții AFIR – agenția națională ce gestionează fonduri europene în mediul rural, precum și ai POCU – programul european ce investește în formarea și dezvoltarea resurselor umane.
Sunt invitați toți cetățenii din județ, să participe și să se implice în acest eveniment, dacă sunt interesați să afle care sunt proiectele europene care au susținut dezvoltarea din ultimii ani în municipiile și orașele din județ, care vor să știe destinația fondurilor europene în mediul rural din sate și comune, dar și care e impactul proiectelor de dezvoltare a resurselor umane din Regiunea Centru. Toți participanții vor primi din partea organizatorilor materiale informative și promoționale, vor putea vizita expoziția cu imagini a proiectelor finanțate din fonduri europene și vor putea continua discuțiile cu invitații la o cafea. Pentru participare, înscrierea la eveniment se face prin accesarea link-ului următor: https://tinyurl.com/y6mxmfwk
” După cum spun turiștii, Harghita este un județ încântător și deosebit, plin de mister atât iarnă, cât și vara, cu mult soare, un cer albastru și mult verde, care are multe de oferit. Pe lângă frumusețile naturale și bogăția oferită de natură, găsim aici obiective și proiecte finanțate din fonduri europene, în foarte multe comune și orașe. Este unul dintre județele cu cele mai blocuri de locuințe reabilitate termic, găsim aici drumuri județene modernizate, multe proiecte de școli și licee înnoite, stațiuni turistice puse în valoare și obiective istorice care sunt în curs de restaurare. Vă propunem pe parcursul a două ore, o agendă interactivă cu prezentări și discuții, cu întrebări la fața locului, sau on-line. Vom prezenta ce s-a făcut prin proiectele finanțate de Uniunea Europeană la nivel județean, o prezentare a fondurilor alocate și atrase la nivel regional, dar și perspectivele pentru următoarea perioadă de finanțare 2021-2027 a Uniunii Europene”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Context evenimente:
Pentru a cunoaște cât mai mulți cetățeni proiectele finanțate prin fonduri europene din Regiunea Centru, se va organiza o suită de dezbateri, cu scopul de a transmite publicului larg informații cât mai complete și punctuale asupra amplorii și impactului fondurilor europene atrase în fiecare județ din regiune: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Sub forma unei caravane de informare a cetățeniilor, se va organiza, în fiecare municipiu reședință de județ, câte un eveniment deschis publicului la care se estimează o participare de circa 100 persoane. Alături de organizatori vor fi și reprezentanții AFIR și POCU și reprezentanții autorităților publice locale. Toți invitații au rolul de a prezenta cetățenilor din fiecare județ al Regiunii care este nivelul resurselor financiare alocate și locul unde sunt investite fondurile europene, care sunt rezultatele obținute și beneficiile pe termen lung al proiectelor.
Organizatori:
Prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, autoritățile locale și județene, organizațiile ne-guvernamentale și întreprinzătorii din Regiune au acces la fondurile europene derulate prin programele PHARE si prin Programul Operațional Regional. Tot prin ADR Centru, comunitățile din Regiune vor avea acces la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, pentru finanțarea de investiții în sectorul productiv, infrastructură, educație, sănătate, dezvoltare locală și întreprinderi mici și mijlocii. ADR Centru s-a preocupat constant de informarea cetățenilor în privința rezultatelor și beneficiilor aduse comunității de proiectele europene și de inițiativele care au susținut îmbunătățirea calității vieții cetățenilor într-un ritm rapid. Începând cu anul 2013, prin proiectul Europe Direct Regiunea Centru, echipa ADR Centru propune și derulează activități de comunicare și informare dedicate elevilor, studenților, mass-media, șomerilor, angajaților, angajatorilor, dar și publicului general.
Bugetul activităților este asigurat de Comisia Europeană pentru realizarea acestor activități vizează îmbunătățirea cunoștințelor publicului larg cu privire la activitățile Comisiei Europene în contextul Politicii de Coeziune. Politica de Coeziune (care cuprinde instrumentele financiare: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul de Coeziune (CF) și Fondul Social European (FSE)) este prezentă zilnic în viața cetățenilor europeni, de peste 30 de ani. Această politică este cea mai apropiată de cetățeni, deoarece sprijină programele pentru 11 obiective tematice, acoperind o treime din bugetul Uniunii. Cu toate acestea, oamenii nu sunt pe deplin conștienți de valoarea adăugată a politicii de coeziune în regiunea lor. Evenimentele propuse promovează beneficiile aduse de către Politica de Coeziune în fiecare regiune și implicarea cetățenilor în evaluarea valorii adăugate a acestei politicii în fiecare regiune, dar, în același timp, stimulează dezbaterile în formate interactive și inovatoare pentru toate categoriile de public țintă.
Alba Iulia, 7.11.2019